Antrenorul echipei spaniole de fotbal Villarreal, Unai Emery, a postat o declaraţie pe reţelele sale de socializare în care apreciază interesul lui Newcastle de a-l angaja, dar asigură că va continua la clubul din La Liga, scrie EFE, citat de agerpres.
Antrenorul basc a asigurat că principalul său interes este să continue la Villarreal, în ciuda insistenţei din presa engleză care susţinea că el va prelua în curând banca tehnică a lui Newcastle.
"Villarreal CF este casa mea şi sunt 100% implicat aici. Sincer, sunt recunoscător pentru interesul arătat de un mare club, dar sunt şi mai recunoscător că sunt aici şi de aceea i-am comunicat lui Fernando Roig decizia mea de a dori să continui la Villarreal'', a spus tehnicianul.
El a mulţumit şi suporterilor spanioli pentru sprijinul pe care i l-au arătat mereu. ''Duminică avem un meci important, ne vedem pe Estadio de la Ceramica", a spus Emery.
Noii proprietari ai lui Newcastle îl doreau pe Emery pe banca tehnică a echipei din Premier League, în locul lui Steve Bruce, care şi-a reziliat contractul cu "coţofenele". Clubul englez a fost vândut luna trecută unui consorţiu condus de Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite (PIF). Emery, care a pregătit-o în Anglia pe Arsenal, este în fruntea unei liste scurte pentru postul vacant de pe St James' Park.
În locul lui Bruce, şefii lui Newcastle l-au numit interimar pe Graeme Jones. Ei doresc însă ca interimatul să ia sfârşit şi au alcătuit o listă scurtă de potenţiali antrenori, avându-l în frunte pe Unai Emery şi pe care mai figurează Eddie Howe, Roberto Martinez, Antonio Conte (care între timp a preluat-o pe Tottenham), Paulo Fonseca şi Brendan Rodgers.
Potrivit presei britanice, Newcastle spera că Emery să fie pe banca tehnică la meciul din weekend cu Brighton. Pentru a obţine semnătura sa, clubul ar fi trebuit să plătească o compensaţie de circa 6 milioane de lire sterline.
Emery, care le-a mai antrenat pe Valencia, Sevilla sau PSG, a venit la Villarreal în vara lui 2020, când a semnat un contract pe trei ani.
"Submarinul galben" este pe locul 2 în grupa sa din Liga Campionilor, la egalitate de puncte cu liderul Manchester United, echipa pe care a învins-o în finala ediţiei trecute de Europa League la loviturile de departajare.
În La Liga, Villarreal are evoluţii sub aşteptări şi este pe locul 13, cu 12 puncte după 12 etape.
Duminică, va juca acasă cu ultima clasată, Getafe.
Unai Emery îi refuză pe cei de la Newcastle. Antrenorul basc a asigurat că principalul său interes este să continue la Villarreal
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

6
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
6

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

13
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
13

32
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
32

53
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
53

49
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
49

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

44
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
44

4.282
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
4.282

40
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
40

27
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
27

120
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
120

34
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
34
















Comentează