Se spune că în România istoria se repetă, întâi ca tragedie, apoi ca farsă. În anii ’50, la admiterea în facultăți, dacă bunicul fusese chiabur, boier sau doar mai încăpățânat ideologic, studentul era scos din schemă înainte să-și deschidă gura. Astăzi, la prestigioasa Facultate de Teatru din cadrul UNATC, lucrurile s-au modernizat, nu-ți mai caută neapărat bunicul în arhive, ci profilul de Facebook și like-urile de pe Instagram. Există o regulă nescrisă, talentul artistic e important, dar nu la fel de important ca „talentul” de a fi corect politic.
Pe vremuri exista „dosarul de cadre”. Acum avem „dosarul de social media”. Atunci venea informatorul cu notițele scrise cu pixul pe hârtie gălbuie, acum vine asistentul cu print-screen-urile color din 2025. Dacă ai postat vreodată împotriva curentului „progresist-globalist”, atunci… ne pare rău, locurile sunt deja ocupate de „talente” mai puțin strălucitoare, dar mai ideologic conforme.
Surse cu urechi fine și ochi atenți, care mișună discret pe coridoarele instituției, spun că există o procedură neoficială, dacă bunicii, părinții sau frații candidatului au opinii diferite, sunt sceptici față de „noua ordine mondială” sau îndrăznesc să susțină altă tabără politică decât cea corectă politic, există șanse serioase ca odrasla să fie considerată… lipsită de talent scenic. Oricum, „talentul” e un criteriu flexibil, se pare că poate fi ajustat cu un simplu ridicat din sprânceană.
Prima probă e de încălzire. Dacă treci, urmează a doua probă orală, unde comisia (formată, desigur, din decani, decane și câțiva profesori „luminați”) decide cine merită să intre în lumea teatrului. Verdictul nu se poate contesta, e ca o sentință dată de un juriu cosmic. Cine e respins, e respins definitiv, cine intră, intră pe ușa larg deschisă a „valorilor progresiste”.
Tot pe surse, am aflat că unii candidați cu talent autentic, voci puternice și prezență scenică impecabilă au fost trași pe margine pentru simplul fapt că nu aveau origini familiale pe placul comisiei. În schimb, au intrat alții cu un entuziasm… scenic mai timid, dar cu profilul online curat și cu bunici, părinți, frati, surori, prieteni, perfect aliniați la ideologia zilei.
Așa se face că, la UNATC, teatrul se joacă înainte să ajungi pe scenă, actul întâi se joacă la birou, actul doi pe rețelele sociale, și doar actul trei , dacă ai noroc, pe scenă.
Și totuși, poate ar trebui să le mulțumim. În fond, nu e orice facultate. E singura unde examenul de admitere e, de fapt, un casting pentru o piesă de teatru absurd, în care rolurile se împart nu pe talent, ci pe algoritm ideologic. La UNATC, nu înveți doar să joci teatru. Aici înveți să joci după cum ți se cântă.
Vorba unui profesor bătrân, șoptită prin culise, „Aici nu e vorba să joci Hamlet. E vorba să joci pe plac.”
Semnat,
Profesorul turmentat
Comentează