Antreprenorul polonez Henryk Kaminski a răspuns la majorarea salariului minim în Polonia prin automatizarea unora dintre sarcinile de la uzina sa de mase plastice, o dovadă a riscurilor pe care le ridică o politică destinată îmbunătăţirii standardului de viaţă dar care ar putea duce la majorarea preţurilor şi la limitarea numărului de noi locuri de muncă create, transmite Reuters preluat de agerpres.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, intenţionează să majoreze salariul minim până la 4.000 de zloţi (1.030 dolari) pe lună la finele lui 2023, aproape dublu faţă de nivelul de 2.250 de zloţi pe lună din 2019, începând cu o majorare de peste 15% până la 2.600 de zloţi în această lună.
Însă, pe măsură ce muncitorii devin mai scumpi, unele firme poloneze investesc în tehnologie pentru a putea rămâne competitive.
La uzina Kon-Plast din Stare Miasto, centrul Poloniei, unde familia Kaminski produce containere din plastic, o maşină nou achiziţionată va înlocui doi angajaţi în fiecare din cele patru ture de lucru. "Economisim opt persoane prin implementarea acestui gen de automatizare", a spus Henryk Kaminski.
Un studiu efectuat recent de firma de resurse umane Randstad arată că aproximativ un sfert din companiile poloneze care au angajaţi plătiţi cu salariul minim intenţionează să îngheţe angajările începând din luna ianuarie şi aproximativ o cincime urmează să renunţe la o parte din angajaţi.
Deşi Kon-Plast plăteşte tuturor angajaţilor un salariu mai mare decât decât salariul minim, compania a majorat salariile ca urmare a creşterii salariului minim pe economie în luna ianuarie. Pentru moment Kaminski nu intenţionează să renunţe la angajaţi dar ca urmare a automatizării nu va mai fi nevoit să crească personalul cu aproximativ 15% pentru a face faţă cererii.
PiS, partid care a câştigat alegerile din luna octombrie anul trecut, a promis că va îmbunătăţi nivelul de trai al polonezilor. Majorarea salariului minim face parte din strategia PiS de a aduce puterea de cumpărare a polonezilor mai aproape de cea a vest-europenilor şi în acelaşi timp vizează transformarea modelului economic al Poloniei dincolo de unul bazat pe mâna de lucru ieftină.
Ţările vecine Ungaria şi Cehia au majorat şi ele salariul minim în ultimii ani ca o măsură de compensare pentru îngheţările introduse după criza financiară dar şi pentru a atrage muncitorii care au plecat în străinătate.
Însă deşi promisiunea unor salarii mai mari este binevenită pentru polonezi, în condiţiile în care 98% dintre ei câştigă mai puţin decât salariul mediu din Germania, există şi unii economişti care atrag atenţia asupra efectelor secundare.
"Pe termen scurt, majorarea semnificativă a salariului minim va avea un impact mare asupra inflaţiei...preţul serviciilor care angajează muncitori slab calificaţi va avea de suferit, ceea ce înseamnă o creştere a preţurilor", a spus Krystian Jaworski, economist şef la Credit Agricole CIB.
În luna decembrie, rata anuală a inflaţiei în Polonia a fost de 3,4% mult peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters. Economiştii ING sunt de părere că viitoarea majorare a salariului minim este de vină pentru această creştere peste aşteptări a inflaţiei. Mulţi economişti prognozează că inflaţia va ajunge la 4% în primul trimestru, iar efectele vor fi resimţite cel mai mult de cei cu venituri mici.
De asemenea, modificarea salariului minim ar putea afecta şi crearea de noi locuri de muncă. Credit Agricole estimează că, dacă salariu minim va fi majorat în luna ianuarie, gradul de ocupare în sectorul companiilor va fi cu 3,5% mai mic în 2024 decât ar fi dacă salariul minim ar fi rămas la nivelul din 2019, ceea ce înseamnă o diferenţă de aproximativ 200.000 de locuri de muncă.
Unde dai și unde crapă - În Polonia, roboţii înlocuiesc oamenii pe măsură ce salariul minim creşte
Explorează subiectul
Articole Similare

13
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
13

310
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
310

41
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
41

105
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
105

69
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
69

1.896
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
1.896

68
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
68

32
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
32

2.621
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
2.621

2.336
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
2.336

64
Războiul din Ucraina - Un mort și șase răniți la Odesa/ Mai multe incendii în Volgograd
64

26
Partidul Naționalist din Bangladesh revendică victoria în alegeri
26

55
Iranul eliberează două personalități reformiste de rang înalt arestate după proteste
55

















Comentează