Guvernul ungar a decretat marţi stare de criză din cauza imigraţiei în masă, în două judeţe din sudul Ungariei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de MTI.
*****
Pragul simbolic de 200.000 de imigranţi intraţi în Ungaria de la începutul anului a fost depăşit, a anunţat marţi poliţia ungară, în ziua în care a intrat în vigoare o legislaţie mai restrictivă vizând limitarea afluxului de refugiaţi, relatează AFP.
Conform unui bilanţ făcut public marţi, 200.778 de imigranţi au intrat în Ungaria de la 1 ianuarie, în cea mai mare majoritate pe la frontiera cu Serbia.
Aceşti imigranţi şi-au continuat în majoritate covârşitoare drumul spre vestul Europei.
Un număr record de 9.380 de imigranţi au intrat în Ungaria luni, cu o zi înainte de aplicarea de măsuri care interzic trecerea ilegală a frontierei, potrivit unor date furnizate de poliţie în cursul dimineţii. Noua legislaţie prevede o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru forţarea gardului de sârmă ghimpată ridicat de-a lungul celor 175 de km de frontieră cu Serbia şi pătrunderea ilegală în Ungaria.
Intrarea imigranţilor din Serbia în Ungaria era blocată complet marţi la punctele oficiale de trecere a frontierei.
"Această măsură a fost luată din cauza evoluţiei situaţiei de partea sârbă a frontierei, unde nu sunt asigurate controale", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră, Laszlo Balazs.
Comentează