DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ungaria face paradă în plină agitație pe piața gazelor: Avem capacitate de stocare dublă față de UE

energyintel.brightspotcdn.com
gaze-ue

Ungaria primește gaze naturale în mod constant, dar chiar dacă nu ar fi așa, aprovizionarea pentru iarnă și pentru perioada următoare ar fi în continuare garantată, a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior din Ungaria, Tamás Menczer, pentru televiziunea publică ungară M1.

Tamás Menczer a afirmat că rata capacităţii de stocare a gazelor din Ungaria este aproximativ dublă față de media europeană, în ceea ce privește consumul. Cu toate acestea, ar trebui, de asemenea, să se țină cont de faptul că existența unui acord pe termen lung cu Rusia și buna funcționare a gazoductului Turkish Stream sunt cele două condiții fundamentale ale securităţii energetice și aprovizionării cu gaze naturale a Ungariei. Gazoductul aduce gaz în Ungaria din sud, prin Serbia, și numai anul trecut au fost transportate prin această conductă 4,8 miliarde de metri cubi, ceea ce reprezintă aproape jumătate din cele 10 miliarde de metri cubi de gaze consumaţi anual de Ungaria, a explicat Tamás Menczer.

Politicianul ungar a menționat că indiferent de acest lucru, Guvernul ungar caută în mod constant modalități de diversificare a aprovizionării cu gaze. În 2010, Ungaria avea interconexiuni de gaze cu doar două țări vecine, iar acum are șase (doar Slovenia nu are interconexiuni de gaze). "Cu toate acestea, gazul rusesc reprezintă 85% din consumul de gaze al Ungariei, iar în cazul petrolului este de 65%. Acest lucru nu poate fi înlocuit peste noapte", a subliniat secretarul de stat, care a adăugat că experții văd trei posibilități: creșterea capacităților de GNL în Croația (Guvernul ungar a contractat deja un miliard de metri cubi de gaze naturale lichefiate), începerea, în sfârșit, a producției la câmpul de gaze Neptun Deep din România și aducerea gazului azer în Ungaria.

"Fiecare dintre aceste opțiuni necesită mulți bani, timp și o dezvoltare serioasă a infrastructurii, astfel încât, în acest moment, gazul rusesc nu este substituibil", a subliniat Tamás Menczer. Secretarul de stat a adăugat, acest lucru arată cât de iresponsabili au fost politicienii de stânga atunci când au vorbit despre închiderea imediată a gazului rusesc. Tamás Menczer a mai precizat că energia nucleară este cea mai predictibilă, cea mai ieftină și cea mai ecologică sursă de energie, motiv pentru care Ungaria se opune oricăror sancțiuni impuse de Bruxelles care ar împiedica dezvoltarea centralei nucleare de la Paks. Răspunzând la întrebarea realizatorului emisiunii, Tamás Menczer a explicat că, în prezent, singura alternativă pentru a înlocui oleoductul Prietenia din Rusia via Ucraina este cea care ar urma să aducă petrolul prin Croația, dar nu are o capacitate suficientă. O altă problemă în acest sens, a adăugat el, este că croații vor să mărească taxa de tranzit de două ori și jumătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.