Liderii de la Bruxelles consideră Ungaria o ţară 'rebelă' şi doresc să o pedepsească pentru refuzul ei de a primi migranţi, a declarat marţi secretarul de stat ungar pentru justiţie, Pal Volner, citat de agenţia MTI. Oficialul de la Budapesta a reacţionat astfel după un articol publicat în aceeaşi zi de cotidianul britanic The Times, care a scris că Franţa, Germania şi alte până la 21 de state ar pregăti un ultimatum pe care să-l dea anul acesta Ungariei şi Poloniei, prin care ar urma să ceară acestor ţări fie să accepte cotele obligatorii de migranţi, fie să iasă din Uniunea Europeană.
Pal Volner a amintit că Ungaria şi Slovacia au contestat la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) cotele obligatorii adoptate prin majoritate calificată la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, demers căruia ulterior s-a alăturat şi Polonia. Publicaţia The Times a citat o sursă diplomatică dintr-unul dintre statele fondatoare ale UE, care şi-a manifestat speranţa că CJUE va valida sistemul cotelor obligatorii de migranţi şi apoi Ungaria şi Polonia vor trebui să respecte acest verdict sau să suporte consecinţele 'atât financiare. cât şi politice'.
Secretarul de stat ungar menţionat a apreciat că astfel de afirmaţii reprezintă o 'încălcare serioasă' a independenţei CJUE, el menţionând totodată că în respectivul articol nu se face nicio referire la Austria, o altă ţară care a refuzat să aplice aceste cote obligatorii ce prevăd redistribuirea în statele UE a 160.000 de migranţi aflaţi în taberele din Grecia şi Italia, conform Agerpres. Conform datelor prezentate de Comisia Europeană la sfârşitul lunii februarie, Austria, Polonia şi Ungaria nu au preluat niciun migrant din cotele lor obligatorii. Tot atunci, executivul comunitar a anunţat că ia în calcul iniţierea unor proceduri de infringement împotriva acestor ţări precum şi împotriva celor care au preluat un număr foarte mic de migranţi din cotele alocate, respectiv Bulgaria, Cehia, Croaţia şi Slovacia.
Comentează