Ungaria susține extinderea UE și atacă virulent Comisia Europeană: Abordarea a fost 'ipocrită și extrem de dăunătoare'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-10-2019

Actualizat: 25-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  Peter Szijjarto facebook

Ungaria îşi menţine angajamentul de a acţiona în sprijinul extinderii Uniunii Europene, care este atât în interesul său, cât şi al Uniunii, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, după întrevederea avută joi la Tirana cu premierul albanez şi şef al diplomaţiei, Edi Rama, transmite MTI, conform agerpres.ro.

Szijjarto a afirmat că abordarea 'Comisiei Europene şi a câtorva state europene occidentale', care a dus blocarea începerii negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, a fost 'ipocrită şi extrem de dăunătoare'.

Protest în Piața Victoriei - nemulțumiri legate de legea salarizării și legea pensiilor: 'Vom vorbi, aşadar, în numele a mai mult de 1.500.000 de voturi'


Continuarea extinderii Uniunii Europene şi integrarea Balcanilor Occidentali sunt în interesul strategic şi economic al Ungariei, a indicat Szijjarto într-o conferinţă de presă.

Tărăgănarea acestui proces ar putea avea drept consecinţă ca Ungaria să se poată 'baza mai puţin pe aceste ţări' în stoparea următorului val de migraţie, a mai spus şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Ungaria speră în continuare să obţină portofoliul extinderii în viitoarea Comisie Europeană, a mai declarat Szijjarto, explicând că 'aceasta ar fi o cale de a garanta relansarea procesului de extindere'.

Luând cuvântul cu prilejul unui forum al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), ministrul de externe ungar şi-a exprimat regretul faţă de decizia Uniunii Europene de a amâna extinderea blocului şi lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri