UniCredit vine în sprijinul IMM-urilor şi companiilor mid-caps din România şi alte 8 ţări din Europa Centrală şi de Est prin intermediul instrumentelor cu garanţie InnovFin, asigurate de European Investment Fund, în contextul Covid-19, potrivit unui comunicat al băncii.
Potrivit sursei citate, UniCredit a aderat la pachetul de măsuri de sprijin financiar în contextul situaţiei provocate de Covid-19 furnizat de Fondul European pentru Investiţii (European Investment Fund - EIF), având astfel posibilitatea să asigure împrumuturi pentru capitalul de lucru către IMM-uri şi companii mid-caps din regiunea CEE, cu garanţii EIF de 80% (faţă de 50% anterior) şi criterii de eligibilitate simplificate.
Aceste noi măsuri extind aplicabilitatea garanţiei InnovFin către companii mid-caps mari, extinzând baza de eligibilitate de la cele deja avute deja în vedere (IMM-uri sau companii cu capitalizare medie).
În plus, pentru a sprijini demersurile de adoptare a tehnologiilor digitale şi transformarea digitală a companiilor, garanţia InnovFin a fost extinsă şi pentru a acoperi finanţarea transformării digitale. Tranzacţia beneficiază de sprijinul Horizon 2020, programul cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare şi Inovaţie, şi de suportul Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI) - esenţa Planului de Investiţii pentru Europa.
Aceste noi măsuri permit UniCredit să ofere suport pentru companii din România şi alte 8 ţări din Europa Centrală şi de Est: Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
"Oferim suport susţinut afacerilor prin intermediul acestei iniţiative pentru a le ajuta să îşi gestioneze problemele de lichiditate ce apar ca rezultat al impactului COVID-19. Acest pas urmăreşte să garanteze asigurarea cash flow-ului pentru companii în circumstanţele excepţionale şi dificile din prezent, precum şi asigurarea capitalului de lucru. La UniCredit suntem angajaţi în luarea unor măsuri decisive şi concrete pentru sprijinirea companiilor; ne declarăm sprijinul deplin pentru economia reală. Suntem pregătiţi să avem propriul rol în contextul măsurilor extinse avute în vedere de ţările şi instituţiile europene, iar acest acord cu EIF ne permite să garantăm antreprenorilor din zona CEE sprijinul necesar pentru a contracara consecinţele acestei situaţii de urgenţă, asigurând continuitatea lanţului de producţie şi oferind o bază pentru refacerea economiilor din zona Europei Centrale şi de Est", au declarat Gianfranco Bisagni şi Niccolo Ubertalli, Co-CEOs Commercial Banking CEE în cadrul UniCredit.
La momentul iunie 2020, UniCredit este implicată în CEE în 30 de scheme de garantare cu suport din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a băncilor de dezvoltare locale, sprijinind finanţarea IMM-urilor şi a companiilor mijlocii cu aproape 3,8 miliarde de euro, dintre care 1,2 miliarde de euro au fost deja utilizaţi.
Suma rămasă, de 2,6 miliarde de euro, include de asemenea noi scheme locale de garantare dedicate sprijinului în contextul Covid-19, totalizând 1,2 miliarde de euro, precum şi, aşa cum se arată mai sus, garanţii InnovFin din cadrul pachetului COVID în valoare de 0,6 miliarde de euro, cu scopul de a facilita activităţile de creditare din regiune în următorii 2-3 ani.
UniCredit vine în sprijinul IMM-urilor cu garanţie InnovFin
Articole Similare

59
Guvernul amână decizia: proiectul cu scăderi de impozite locale nu va fi adoptat azi
59

2
INS: Cifra de afaceri din serviciile pentru întreprinderi a crescut cu 2,4% în 2025
2

15
INS: Managerii din industria prelucrătoare şi construcţii estimează o creştere moderată a activităţii economice
15

17
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere
17

1.568
VIDEO A izbucnit un protest spontan la Șantierul Naval Mangalia: Oamenii sunt neplătiți de peste două luni
1.568

30
Greva paralizează transportul public din Germania. Deutsche Bahn evită blocajul feroviar printr-un acord cu sindicatul
30

40
Alertă în SUA: Ford recheamă 4,3 milioane de vehicule, din cauza unei erori software
40

37
Boom-ul AI încetinește? Nvidia a înregistrat o scădere de 5% a acțiunilor în ciuda rezultatelor peste aşteptări
37

3.803
Ministrul USR a numit un controversat personaj șef peste o companie de interes strategic: Procurorii DNA descriu tot episodul
3.803

2.264
Sectorul 2 pregătește o companie municipală pentru infrastructură
2.264

3.001
VIDEO Ministrul Agriculturii: 'Toate şcolile din Marea Britanie folosesc puiul românesc. De ce?' / De ce România se opune acordului Mercosur
3.001

97
SUA amână vânzarea activelor Lukoil pentru a forța mâna Moscovei în negocierile de pace
97

1.111
AI, declanșatorul unei noi crize globale? Scenariul care avertizează asupra unor șocuri economice și sociale
1.111

















Comentează