Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UniCredit vrea să reducă şi mai mult costurile pentru a contracara inflaţia

unicredit

UniCredit vrea să reducă şi mai mult costurile pentru a contracara inflaţia.

Grupul bancar italian UniCredit vrea să realizeze reduceri suplimentare de costuri, în valoare de 500 de milioane de euro, pentru a contracara o inflaţie peste aşteptări, transmite Bloomberg, informează Agerpres.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, banca italiană a decis să accelereze procesele de automatizare, să reducă şi mai mult straturile de birocraţie şi middle management, să revizuiască contractele de outsourcing şi să investească în digitalizare şi eficienţă. Prin aceste măsuri, UniCredit vrea să contracareze impactul unei inflaţii ridicate asupra costurilor, care, potrivit estimărilor băncii, vor depăşi un miliard de euro pe parcursul planului său strategic pe trei ani, mai mult decât dublu decât estimarea iniţială, au adăugat sursele.

De la numirea sa în postul de director general al UniCredit, Andrea Orcel, a lansat programe de reducere a poziţiilor de top management şi eficientizare a structurii organizaţionale. Banca italiană, care este prezentă în 13 ţări, l-a angajat recent pe Ali Khan pentru a-i accelera transformarea digitală şi de asemenea l-a numit pe Gianfranco Bisagni în postul de director operaţional.

Actualul plan strategic, anunţat la finele lui 2021 chiar de către Andrea Orcel, include reduceri de costuri de maxim 500 de milioane de euro până în 2024, un impact net al inflaţiei de 500 de milioane de euro şi investiţii suplimentare în valoare de 600 milioane de euro, totul pentru a putea finanţa unul din cele mai ambiţioase planuri de recompensare a acţionarilor anunţat de o bancă europeană.

Sursele citate de Bloomberg au subliniat că, în pofida unui context de inflaţie mai ridicat decât cel prevăzut în ţintele din 2021, UniCredit intenţionează în continuare să îşi atingă obiectivele de reducere a costurilor în paralel cu finanţarea transformării digitale, să investească în afacerile sale şi să păstreze veniturile băncii. De asemenea, sursele susţin că UniCredit va accelera investiţiile în digitalizare şi tehnologie, armonizând procedurile în toate ţările în care operează. De asemenea, renegociază achiziţiile externe la nivel de grup, reducând numărul de acorduri de outsourcing, au dezvăluit sursele.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.