Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unitate pentru tratarea arsurilor, funcțională

floreasca

Unitatea de elită pentru tratarea arsurilor de la Floreasca, inaugurată în urma cu un an, a devenit funcţională. Asta după ce medicii şi asistentele au plecat la specializare în Franţa. Prima echipă a revenit în ţară şi este pregătită să intervină. Până când vor fi internaţi primii pacienţi, personalul va fi repartizat la alte secţii . Pentru ca unitate să funcţioneze la capacitate maximă este nevoie de patru chirurgi, doi anestezişti, 17 asistente, 10 infirmiere, un psiholog şi un kinetoterapeut, anunță Digi24.

Luminiţa Stănciulescu, medic reanimator şi două dintre asistentele medicale cu care lucrează, se numără printre primele echipe româneşti sosite în Hexagon pentru a observa cum îi tratează medicii francezi pe pacienții arși. Româncele au fost primite într-un stagiu de o lună la Spitalul Saint-Louis, din Paris.

Luminița Stănciulescu, medic specialist român: „A fost o experiență extrem de interesantă și foarte utilă pentru profesia mea. Sunt reanimatoare. Lucrez cu pacienții arși, am anesteziat pacienții arși.”

Medicul român a fost impresionat mai ales de modul în care colegii francezi sunt organizați.

Luminița Stănciulescu, medic specialist român: „Pentru mine acest stagiu este un succes profesional. În România se depun eforturi importante pentru tratarea cu profesionalism a pacienților, dar diferențele sunt de natură financiară.”

Profesorul Marc Chaouat, specialist în chirurgie plastică și de reconstrucție a fost unul dintre inițiatorii acestui proiect. El venise în România pentru a oferi stagii de pregătire medicilor români chiar în perioada în care a avut loc incendiul din București.

Marc Chaouat, medic specialist francez: „Eu am venit în România chiar în momentul accidentului din discotecă. A fost dramatic. Ceea ce s-a întâmplat în România nu am trăit niciodată în Franța. În întreaga mea carieră n-am văzut un accident cu atâția arși grav. A fost foarte complicat pentru mine, mai ales că trebuia să fac lucrurile în alte condiții decât cele cu care sunt obișnuit. Am fost mai mult spectator decât actor. Incendiul în care și-au pierdut viața 64 de oameni a revelat carențele din sistemul medical românesc.”

.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.