DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Uniunea Europeană aşteaptă 'realism' şi 'claritate' din partea Marii Britanii în privinţa Brexit

Brexit

Uniunea Europeană aşteaptă "mai mult realism" şi "claritate" din partea Marii Britanii în privinţa Brexit, afirmă un oficial din Olanda, în condiţiile în care problemele referitoare la frontiera irlandeză nu au fost încă rezolvate, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Informații importante despre Ion Iliescu! În ce stadiu se află fostul președinte

"Sunt în continuare întrebări importante", a declarat luni seară ministrul olandez de Externe, Stef Blok, după o întrevedere cu ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay.

Guvernul britanic trebuie să ofere "mai mult realism şi claritate", a precizat Stef Blok.

La rândul său, Antti Rinne, premierul Finlandei, ţară care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a declarat că "propunerile Marii Britanii nu oferă soluţii la toate problemele".

"În privinţa situaţiei Irlandei în viitor, există două probleme principale: rolul propus pentru instituţiile nord-irlandeze şi aranjamentele de trecere a frontierei", a explicat Antti Rinne, potrivit agenţiei Associated Press.

Summitul UE pe tema Brexit este programat pe 17-18 octombrie. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut Marii Britanii să formuleze propuneri acceptabile până la sfârşitul acestei săptămâni.

Citește și: Fiul lui Mihai Șora intră în forță în războiul momentului: ‘A fost obligat să lucreze’

În schimb, James Slack, purtătorul de cuvânt al Guvernului Boris Johnson, a afirmat: "Noi am propus un compromis corect şi sensibil, iar acum aşteptăm ca UE să facă propuneri simetrice după compromisurile Marii Britanii".

Premierul Boris Johnson speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. "Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (...) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei. Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Mare", a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Citește și: Elena Udrea iese la rampă! Ce se întâmplă, de fapt, cu Alina Bica

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici şi a fost respins de mai multe ori de Camera Comunelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.