Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană condamnă creșterea violențelor între Israel și grupurile islamiste din Fâșia Gaza

timesofisrael.com
protestatar Fasia Gaza

Uniunea Europeană a condamnat ferm, joi seară, escaladarea confruntărilor militare între armata israeliană şi grupurile militante afiliate organizaţiei Jihadul Islamic palestinian, cerând încetarea imediată a ostilităţilor, scrie Mediafax.

"Escaladarea gravă a violenţelor şi deteriorarea situaţiei de securitate în teritoriile palestiniene ocupate şi în Israel este profund alarmantă. Uniunea Europeană cere un armisiţiu complet şi imediat", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Anterior, Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, a exprimat "preocupări profunde" privind violenţele dintre Israel şi grupul militant Jihadul Islamic, a condamnat atacurile soldate cu victime civile şi a cerut Guvernului israelian să respecte normele dreptului umanitar.

Premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, au anunţat, joi seară, că atacurile armatei israeliene asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza vor continua.

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar numeroase altele au fost rănite în urma atacurilor cu rachete care au vizat joi după-amiază localităţi din centrul şi sudul Israelului

Armata israeliană a ucis încă un lider islamist, într-un raid aerian efectuat joi după-amiază în Fâşia Gaza, dar, în replică, o rachetă lansată de militanţi islamişti a lovit un bloc rezidenţial din orăşelul israelian Rehovot, situat în centrul Israelului, la doar zece kilometri sud de Tel Aviv. O persoană a fost ucisă în atac, iar alte zece sunt spitalizate. O altă persoană a fost rănită după ce o rachetă a lovit o clădire din zona Sdot Negev, în sudul Israelului. Acestea sunt primele victime înregistrate în Israel în urma noilor confruntări cu grupul Jihadul Islamic, izbucnite marţi. Trei rachete au lovit, joi seară, oraşul Sderot, dar nu au fost raportate victime.

Ahmad Abu Daka, unul dintre liderii grupului militant palestinian Jihadul Islamic, a fost omorât într-un raid aerian israelian efectuat joi după-amiază în Fâşia Gaza, au declarat surse citate de site-ul Ynetnews.com şi de cotidianul The Times of Israel. Anterior, joi dimineaţă, a fost ucis, într-un raid aerian, Ali Ghali, comandantul diviziei de rachete a grupului Jihadul Islamic.

Conform unor oficiali israelieni, eforturile diplomatice pentru un armistiţiu între Israel şi Jihadul Islamic sunt blocate de Iran, care exercită presiuni asupra grupului militant palestinian pentru a continua atacurile. În plus, Guvernul israelian a suspendat negocierile pentru armistiţiu joi seară, după atacurile palestiniene soldate cu victime, potrivit postului de televiziune i24news.

Bilanţul atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza este de cel puţin 27 de morţi, printre care se numără cel puţin 11 militanţi islamişti. Alte zeci de persoane au fost rănite.

Grupurile islamiste din Fâşia Gaza au lansat aproximativ 600 de rachete spre teritoriul israelian. Numeroase case din oraşele israeliene Sderot, Ashkelon şi Rehovot, precum şi din localităţile rurale Nir Am, Netivot şi Sdot Negev au suferit daune semnificative. Multe rachete au fost interceptate în apropierea oraşelor Tel Aviv şi Beersheba. Multe persoane au fost în stare de şoc ori s-au rănit în timp ce se grăbeau spre adăposturile antiaeriene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.