Uniunea Europeană a declarat joi că 'toate părţile' respectă acordul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri, în pofida noilor sancţiuni impuse de Statele Unite despre care Teheranul afirmă că 'încalcă' acest acord, relatează AFP, potrivit Agerpres.
'În această etapă, noi credem că toate părţile îşi respectă angajamentele asumate în cadrul acordului', a declarat Catherine Ray, purtătoare de cuvânt a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, care prezidează comisia mixtă însărcinată cu monitorizarea punerii în aplicare a acordului.
'Ne aşteptăm ca ele (părţile semnatare) să continue să rămână complet angajate' faţă de acest acord, a adăugat ea, explicând că această comisie comună, reunită pe 21 iulie, a permis 'discutarea pe larg' a punctului de vedere iranian cu privire la noile sancţiuni SUA instituite la iniţiativa unor congresmeni americani.
Aceste sancţiuni privesc programul balistic al Iranului, drepturile omului şi sprijinul Teheranului pentru grupări precum Hezbollahul libanez, considerate 'teroriste' de Statele Unite ale Americii. Nicio sancţiune nu este legată de programul nuclear al Iranului.
Catherine Ray a fost întrebată în legătură cu acuzaţiile formulate de adjunctul ministrului de externe iranian Abbas Araghchi. El a afirmat joi că 'acordul nuclear a fost încălcat' şi a promis că Teheranul 'va răspunde în mod corespunzător', evocând - fără a detalia - '16 măsuri' ca represalii.
Federica Mogherini urmează să participe sâmbătă la Teheran la ceremonia de depunere a jurământului în parlament de către preşedintele iranian, moderatul Hassan Rohani, reales în luna mai.
Acordul istoric semnat în iulie 2015 între Iran şi cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa), plus Germania, a limitat programul nuclear al Teheranului, în schimbul relaxării măsurilor de constrângere economică impuse de ONU, Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană consideră că acordul nuclear iranian este respectat în pofida noilor sancţiuni americane
București
10°C
Articole Similare

69
Uniunea Europeană analizează măsuri rapide pentru reducerea costurilor energiei suportate de industrie
69

6.636
Raport alarmant publicat de Comisia Europeană: zeci de tone de carne din Brazilia, contaminate cu hormoni interziși. Probleme și la importurile de semințe din Argentina
6.636

12.049
'Readiness 2030': Europa anunță cea mai mare investiție militară din istoria UE
12.049

2.477
Deputat PSD avertizează: "Carne cu hormoni cancerigeni, depistată în UE"
2.477

14.320
Amenințat de Zelenski cu armata, Viktor Orban anunță primele măsuri împotriva Ucrainei: „Comportament de bandiți! Vom opri transporturile de tranzit care trec prin Ungaria şi care sunt importante pentru Ucraina!”
14.320

4.395
Scutul nuclear francez - Rareș Bogdan îl atacă dur pe Macron: „Despre ce descurajare nucleară vorbim, când Parisul are 300 de focoase nucleare, iar Rusia 5500?”
4.395

2.931
Doar închisoarea poate corecta atitudinea determinată a ex-ministrului PSD Chesnoiu - Faptele sale sunt de inițiere, dirijare și parcurs și afectează corectitudinea accesului la funcția publică și meritocrația instituțională
2.931

63
UE va analiza opţiuni pe termen scurt pentru reducerea preţurilor la energie
63

89
Islanda urmează să stabilească vineri data referendumului privind reluarea negocierilor cu UE (media)
89

128
Comisia Europeană lansează noua Strategie privind egalitatea de gen 2026-2030
128

3.060
Comisia Europeană pune în mișcare un plan uriaș, care vizează și inclusiv România
3.060

122
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Solicit urgent scăderea accizelor la carburanți!
122

4.060
Susțineri delirante ale ex-ministrului Chesnoiu în fața instanței supreme: DNA și denunțătoarea ar fi aranajat ca el să fie tras pe linie moartă politic - Nu a explicat însă interceptările în care dirija divulgarea subiectelor de concurs
4.060

















Comentează