Uniunea Europeană și prăpastia dintre Vest și Est

Autor: Mirel Axinte, Consultant și comentator politic

Publicat: 29-10-2015

Actualizat: 29-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uniunea Europeană este o reacție a vestului european la război, excluziune, conflicte sociale, etnice, rasiale sau religioase și naționalism. Pacea și incluziunea sunt valorile centrale ale Uniunii. A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Pentru vestici răul absolut e fascismul cu toate formele sale, începând de la naționalism. Estul nu a putut digera răul pe care l-a reprezentat fascismul fiindcă a fost imediat acaparat de un alt rău, cel comunist. Dacă pentru vestici extrema stângă a rămas un vis și o dulce nostalgie, pentru estici același lucru este valabil pentru extrema dreaptă. Obsedate de unul dintre rele, vestul și estul nu au reușit să-l digere și conștientizeze pe celălalt. Iar Uniunea Europeană este o reacție împotriva răului fascist, al extremei drepte.

Statele vest-europene au creat Uniunea Europeană ca o reacție la afirmarea națională și forma pe care aceasta a luat-o în prima jumătate a secolului XX și din frica de ele însele în timp ce statele est-europene au aderat la Uniunea Europeană din frica de Rusia și din dorința de afirmare națională. Pentru vest-europeni Uniunea Europeană înseamnă dispariția națiunilor și răul pe care acestea l-au adus în prima jumătate a secolului XX iar pentru est-europeni Uniunea Europeană e șansa de afirmare națională și ieșirea de sub bocancul rus.

Estului îi e frică de Rusia, Vestului îi e frică de Europa națiunilor.  Estul s-a născut și eliberat din primul război mondial și apoi a trăit oroarea comunistă sub sovietici, Vestul și-a trăit oroarea în cele două războaie mondiale și în interbelic din cauza Europei națiunilor.

Uniunea Europeană nu e imperiul lui Charlemagne. Nu e un imperiu creștin. Nu e vis de secol IX sau XIII. E uniune pacificatoare de după două războaie mondiale, milioane de crime și conflicte în numele rasei, etniei sau religiei. Și care a înglobat, ce-i drept, visuri socialist-armonizatoare de secol XIX. O fi bine sau o fi rău. Rămâne de discutat. Însă așa e.

Criza datoriilor Greciei și criza refugiaților a scos la lumină atât prăpastia ideologică de netrecut dintre vest și est cât și obstacolele practice ale unei Uniunii consensuale, cu 28 de membri care încă păstrează suveranitate. Valorile sub care s-a născut Uniunea Europeană nu sunt acceptate de noii veniți din est iar valorile la care se închină estul sunt tocmai acelea împotriva cărora s-a născut Uniunea Europeană. Moneda comună și spațiul de mișcare liberă comun nu pot fi administrate decât de o federație și orice altă formă de agregare europeană duce la blocaj. Uniunea Europeană poate exista doar ca federație, cu centru de comandă unic, cu decizie unică pe temele importante, politică monetară, politici bugetare, politică externă, de ordine publică și apărare, administrarea granițelor sau drepturile omului.

Dacă analizele politice și ale actualității le puteți găsi aici, pe Știripesurse, cu frecvență zilnică sau aproape zilnică, articolele și proiectele doctrinare le puteți găsi pe Cincinnatus, site-ul Asociației Cincinnatus

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri