Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană ia poziţie faţă de ocupaţia Israelului asupra Platoului Golan

israel uniunea european

Uniunea Europeană a reamintit marţi că nu recunoaşte ocupaţia Israelului asupra Platoului Golan, în pofida unor afirmaţii ale premierului Benjamin Netanyahu conform cărora partea anexată din Golanul sirian va rămâne "pentru totdeauna sub suveranitatea israeliană", transmite AFP. "UE recunoaşte Israelul în frontierele sale de dinainte de 1967, indiferent care ar fi revendicările guvernului (israelian) asupra altor regiuni până când va fi găsită o reglementare finală", a afirmat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

"Este vorba de o poziţie comună reafirmată Uniunea Europeană şi de statele sale membre", a adăugat Mogherini înaintea unei reuniuni a donatorilor internaţionali pentru sprijinirea economiei palestiniene la Bruxelles. Israelul ocupă, de la războiul din iunie 1967, 1.200 de km pătraţi din Platoul Golan, la nord-est de Israel, a cărui anexare în 1981 nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internaţională, în timp ce circa 510 km pătraţi rămân sub controlul sirian. Duminică, Netanyahu a declarat că partea anexată din Golan "va rămâne pentru totdeauna în mâinile Israelului", în cadrul unui consiliu de miniştri israelian organizat chiar pe Platoul Golan, pentru prima dată de la ocuparea acestuia de către Israel.

Declaraţia a fost condamnată de Liga Arabă şi de Siria. Netanyahu a exclus în mai multe rânduri orice întoarcere la frontierele de dinainte de iunie 1967, aşa cum cer palestinienii. Disputa privind frontierele ar trebui să fie rezolvată în cadrul unei reglementări finale a conflictului israeliano-palestinian, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.