Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană îi face o propunere lui Vladimir Putin: Este vorba despre persoanele vaccinate

СЕГОДНЯ
vladimir putin

Uniunea Europeană a propus Rusiei să discute împreună despre o potenţială recunoaştere reciprocă a certificatelor lor de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat joi agenţia de presă TASS, care l-a citat pe ambasadorul UE la Moscova, informează Reuters.

Rusia a autorizat până acum patru vaccinuri anti-COVID-19, însă niciunul dintre ele nu a fost aprobat în Uniunea Europeană. La rândul lor, autorităţile de la Moscova nu au autorizat niciun vaccin anti-COVID-19 produs în străinătate.

Agenţia de presă TASS l-a citat pe Markus Ederer, ambasadorul UE la Moscova, care a spus că blocul european - care numără 27 de state membre - deţine certificate digitale care permit cetăţenilor săi să călătorească liber în cadrul UE, precum şi o lege care prevede posibilitatea de recunoaştere a unor certificate similare.

"În acest spirit, l-am contactat pe ministrul rus al Sănătăţii şi i-am propus să discutăm pentru a vedea dacă Rusia ar fi interesată de un astfel de mecanism", a declarat Markus Ederer, scrie agerpres.ro.

Adresându-se reporterilor care au participat la o teleconferinţă organizată după declaraţiile făcute de Markus Ederer, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a spus că, după părerea lui, un compromis ar putea fi găsit în această chestiune.

Autorităţile din Moscova şi mai multe regiuni din Federaţia Rusă au recurs la măsuri dure pentru a încuraja populaţia să se vaccineze împotriva noului coronavirus, inclusiv prin obligativitatea vaccinării pentru anumite categorii profesionale.

Kremlinul a atribuit recenta creştere bruscă a numărului de cazuri din Rusia variantei mult mai contagioase Delta şi reticenţei rezidenţilor ruşi de a se vaccina, în pofida faptului că vaccinurile anti-COVID-19 sunt disponibile pe scară largă în întreaga ţară.

Primarul Moscovei a declarat joi că situaţia epidemiologică s-a stabilizat treptat în capitala rusă, însă bilanţul noilor cazuri zilnice a rămas la un nivel ridicat la nivel naţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.