Uniunea Europeană nu are temeri legate de apropiata vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin la Belgrad şi, pentru Serbia, este important să aibă relaţii bune cu toate ţările, a declarat miercuri premierul sârb Ana Brnabic, informează Tanjug preluată de Agerpres.
Brnabic a afirmat că în timpul vizitei efectuate marţi la sediul din Strasbourg al Parlamentului European a avut mai multe întrevederi, inclusiv cu raportorul David McAllister, una dintre temele discuţiilor fiind vizita pe care Vladimir Putin o efectuează la Belgrad pe 17 ianuarie.
''Cred că UE nu are niciun fel de temeri faţă de această vizită. Ei (UE) ştiu că tradiţional noi avem relaţii strânse cu Rusia şi, de asemenea, aceste relaţii nu sunt tradiţional strânse doar în termeni de cultură, ci este vorba şi de relaţiile economice'', a spus şefa guvernului de la Belgrad.
Potrivit acesteia, un rezultat al acestei vizite a liderului rus la Belgrad va fi reprezentat de ''livrări de gaz mai sigure pentru Serbia''.
Pe de altă parte, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a apreciat, într-un interviu pentru agenţia de presă rusă TASS, că Serbia este un partener de încredere al Rusiei.
''Cred acest lucru şi nu mint, poate cuiva nu îi place ce spun, dar cred că suntem un partener de încredere al Rusiei. Când îi spun 'da' preşedintelui Putin, vom face lucrul respectiv. Şi atunci când spun la Washington şi Bruxelles că nu am impus şi nu vom impune sancţiuni Rusiei - acest lucru este adevărat şi corect'', a accentuat şeful statului sârb.
Uniunea Europeană nu are temeri legate de apropiata vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin la Belgrad, consideră premierul sărb Ana Brnabic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

862
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
862

16
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
16

46
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
46

43
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
43

71
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
71

1.328
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.328

110
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
110

4.596
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.596

53
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
53

3.724
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.724

149
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
149

5.280
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.280

154
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
154
















Comentează