Persoanele care vor să studieze la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) în anul universitar 2026 -2027 pot alege pentru unul dintre cele 229 de programe de studii organizate de cele 15 facultăţi, 94 dintre acestea fiind la nivel de licenţă şi 135 la nivel de masterat.
Noutați
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de UAIC, în acest an, oferta educaţională este completată cu şase specializări noi, dintre care trei programe de licenţă şi trei programe de masterat.
O altă noutate faţă de anul trecut o reprezintă reorganizarea, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, a programului de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar în Pedagogia învăţământului primar şi introducerea programului de studii Educaţie timpurie (sub rezerva autorizării provizorii de către ARACIS) ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 1 din 26 ianuarie 2026.
Oferta de admitere pentru formele de învăţământ la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă (IFR) include 20 de programe de studii, dintre care 14 programe universitare de licenţă (13 la ID şi o specializare la IFR) şi 6 programe universitare de masterat, organizate exclusiv la forma IFR.
Candidaţii la admitere au la dispoziţie 29 de specializări în limbi străine, dintre care şase la nivel de licenţă şi 23 la nivel de masterat.
Studii universitare de licență - admitere
Admiterea la studiile universitare de licenţă se face, la majoritatea facultăţilor, doar pe baza mediei generale de la examenul de Bacalaureat.
La trei facultăţi - Drept, Informatică şi Teologie Ortodoxă (Teologie ortodoxă pastorală) - admiterea include probe scrise, a căror pondere în media de admitere variază între 40% şi 50%, iar alte trei facultăţi - Geografie şi Geologie, Informatică şi Matematică - iau în calcul şi notele obţinute la anumite probe ale examenului de Bacalaureat.
În funcţie de facultatea la care se înscriu, candidaţii pot susţine probe eliminatorii de aptitudini (la Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (la Educaţie Fizică şi Sport). Pentru programele de studiu predate într-o limbă străină, există o probă eliminatorie constând într-un interviu de evaluare a competenţei lingvistice.
De asemenea, pentru programul Studii americane (în limba engleză) din cadrul Facultăţii de Litere, este necesară dovada studierii limbii engleze timp de minimum doi ani pe parcursul studiilor liceale.
Studii universitare de masterat -admitere
Pentru majoritatea facultăţilor UAIC, admiterea la programele de studii universitare de masterat se realizează pe baza unei medii în care nota obţinută la examenul de licenţă are o pondere cuprinsă între 20% şi 80%, iar nota la evaluarea CV-ului şi/sau a scrisorii de intenţie ori a interviului contează în proporţie de 20%-60%. În cazul a trei facultăţi - Economie şi Administrarea Afacerilor, Informatică şi Litere - este luată în calcul şi media anilor de studii de licenţă, cu o pondere cuprinsă între 30% şi 50% în media finală de admitere.
Pentru românii de pretutindeni
Românii de pretutindeni pot opta să studieze şi la extensiile UAIC din Bălţi şi Chişinău, Republica Moldova, care oferă şase programe de studii universitare de licenţă şi patru programe de masterat.
Candidaţii la admiterea 2026 au la dispoziţie 12 programe de studii în cadrul extensiilor UAIC din Focşani, Botoşani şi Piatra Neamţ. Extensia din Focşani oferă opt programe de studii (patru programe de licenţă, dintre care două pentru învăţământul dual, şi patru programe de masterat), extensia din Botoşani pune la dispoziţie două programe de studii (un program de licenţă şi un program de masterat), iar extensia din Piatra Neamţ oferă două programe de studii de licenţă.
Sesiunea iulie
Admiterea pentru studiile universitare de licenţă şi de masterat, sesiunea iulie, începe cu înscrierea candidaţilor, în perioada 13 - 18 iulie, umând ca în perioada 19 - 31 iulie să fie făcută selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor pentru toate tururile de confirmări.
Locurile neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs între 1 şi 3 septembrie.
Preînscriere online
Începând cu 30 martie, candidaţii se pot preînscrie online pe platforma de admitere, eadmitere.uaic.ro, pentru a-şi exprima opţiunile privind programele de studii şi a încărca documentele necesare.
Admitere doctorat
Pentru admiterea la doctorat, candidaţii au la dispoziţie 29 de domenii în cadrul celor 14 şcoli doctorale ale UAIC. Înscrierile se vor putea face în perioada 13-17 iulie, selecţia candidaţilor urmând a avea loc în perioada 20-22 iulie.





























Comentează