Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Universitatea Cluj a bătut-o cu 3-1 pe Concordia Chiajna, în play-off, și s-a apropiat la un singur punct de locul care duce direct în Liga I

universitatea cluj u cluj

Universitatea Cluj a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-1 (2-1), luni, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal.

Adrian Voicu (27) a deschis scorul pentru ilfoveni cu un şut de la circa 25 de metri. ''U'' a egalat destul de repede, prin fundaşul Denis Ispas (32), cu un şut de la aproximativ 40 de metri, la care portarul Marius Aldescu a gafat. Roberto Romeo (35) a adus ''şepcile roşii'' în avantaj, după o fază în care apărarea oaspeţilor a fost surprinsă de poziţia de ofsaid a lui Valentin Alexandru, care însă nu a jucat mingea. Alexandru Boiciuc (48) a închis tabela, cu o reluare din apropiere, la centrarea lui Paul Pîrvulescu.

''U'' s-a apropiat la un singur punct de ocupanta locului secund, FC Hermannstadt, scrie agerpres.ro.

Rezultate:

PLAY-OFF - Etapa a 5-a

Duminică

ACS Petrolul 52 Ploieşti - AFC Unirea 04 Slobozia 3-1

CSA Steaua Bucureşti - AFC Hermannstadt 1-4

Luni

AS FC Universitatea Cluj - CS Concordia Chiajna 3-1

Clasament

1. Petrolul Ploieşti 57 puncte

2. FC Hermannstadt 52

3. ''U'' Cluj 51

4. CSA Steaua 42

5. Concordia Chiajna 40

6. Unirea Slobozia 35

Primele 6 clasate la finalul sezonului regular îşi dispută locurile de promovare într-un play-off. Partidele se joacă tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 şi 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Ligii I. CSA Steaua nu are drept de promovare.

PLAY-OUT - Etapa a 4-a

Sâmbătă

Grupa A

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila 5-0

AFC Dunărea 2005 Călăraşi - FC Metaloglobus Bucureşti 0-3

Politehnica Timişoara - CSC 1599 Şelimbăr 1-2

Politehnica Iaşi a stat.

Clasament

1. AFK Csikszereda 39 puncte

2 Metaloglobus Bucureşti 35

3. CSC 1599 Şelimbăr 33

4. ACSM Politehnica Iaşi 30

5. Politehnica Timişoara 24

6. Dunărea Călăraşi 7

7. Dacia Unirea Brăila 5

Grupa B

Sâmbătă

SC FC Ripensia Timişoara - AS FC Buzău 0-1

AFC Astra Giurgiu - AFC Unirea Constanţa 1-2

FC Braşov - FC Unirea Dej 0-2

Viitorul Pandurii a stat.

Clasament

1. FC Buzău 41 puncte

2. FC Unirea Dej 34

3. Viitorul Pandurii 31

4. FC Ripensia Timişoara 28

5. FC Braşov 20

6. Unirea Constanţa 15

7. AFC Astra -1

Astra Giurgiu a fost penalizată cu 20 de puncte din cauza datoriilor neachitate.

În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 şi 7, iar cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga a II-a.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.