Universitatea Cluj l-a transferat pe francezul Oucasse Mendy

Autor: Anca Flondor

Publicat: 20-01-2026 12:37

Article thumbnail

Sursă foto: www.fcucluj.ro

Universitatea Cluj anunță marți că a ajuns la un acord pentru transferul lui Oucasse N'Dayanthane Mendy (24 de ani), extremă dreapta, de la formația belgiană RAAL La Louviere, proaspăt promovată în prima ligă din Belgia.

Oucasse Mendy, care deține și cetățenie senegaleză, și-a început cariera la grupele de juniori ale Olympique de Marseille, echipa orașului său natal.

Ulterior, a evoluat la Montpellier, unde a jucat pentru echipa U19 și pentru formația secundă, strângând 20 de prezențe în liga a patra franceză, cu două goluri.

Pe 30 ianuarie 2021, el a fost inclus în lotul primei echipe a lui Montpellier la un meci de Ligue 1 împotriva lui Lens (1-2), dar nu a fost utilizat de antrenorul Michel der Zakarian.

În a doua parte a sezonului 2021-2022, Mendy a jucat pentru Marignane, după care, în vara lui 2023, a semnat cu FC Martigues în liga a treia franceză.

În sezonul următor, a contribuit la promovarea echipei în Ligue 2, adunând 29 de meciuri, cinci goluri și o pasă decisivă în primul sezon la nivelul ligii secunde.

Performanțele sale au atras atenția celor de la RAAL La Louviere, unde Mendy a jucat în 17 partide în prima parte a acestei stagiuni, marcând un gol și oferind o pasă decisivă.

Oucasse Mendy este fratele lui Antoine Mendy, jucător care evoluează în prima ligă franceză, la Nice, component al naționalei din Senegal, care a câștigat Cupa Africii, duminică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri