Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București urcă în TOP Shanghai

umf carol davila

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București urcă în TOP Shanghai și ajunge în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, potrivit Mediafax.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își continuă trend-ul ascendent, urcând în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților – TOP Shanghai -, poziționându-se anul acesta în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”, transmite instituția de învățământ.

Pentru a fi incluși într-un clasament pe un domeniu, universitățile trebuie să aibă un număr minim de publicații de cercetare în perioada 2014-2018.

Citește și: Taberele din PSD: Cine se aliniază în spatele lui Eugen Teodorovici

Pragul de publicare este diferit în funcție de subiectele pe domenii ale clasamentului.

Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science și InCites.

„Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios TOP internațional, în ultimii ani, demonstrează că întreaga comunitate academică de la Carol Davila, a depus eforturi remarcabile în planul cercetării științifice medicale. Aceste eforturi devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasament. Trebuie să susținem eforturile inițiate în ultimii 8 ani, de dezvoltare a capacității de cercetare disponibile în UMFCD. Alături de aceste acțiuni, vom identifica și aplica în următoarea perioadă mecanisme suplimentare de motivare și stimulare ale cadrelor noastre didactice pentru a se implica și mai mult în activitatea de cercetare. Astfel, vom putea menține acest trend ascendent și vom deveni un lider european regional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.