Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Universitatea din Arad își suspendă cursurile din cauza numărului mare de studenți italieni

Accesul vizitatorilor la Spitalul Județean va fi restricționat începând de luni, iar cursurile Universității Vasile Goldiș vor fi suspendate, pentru că acolo învață mulți studenți italieni. Decizia a fost luată duminică seară, potrivit Mediafax.

"S-a luat măsura suspendării cursurillor la Facultatea de Medicină și la Universitatea Vasile Goldiș pentru că sunt mulți studenți italieni, care încep semestrul, ghinionul nostru, chiar de mâine ( n.r. luni ). Fiind studenți la medicină, studenți și rezidenți, dânșii fac practică în Spitalul Județean, venind din Italia încercăm să limităm la maximum orice risc din exterior.", a declarat pentru Mediafax Constantin Catană, directorul DSP Arad.

"Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș" din Arad va solicita aprobarea Ministerului Educației și Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile, cu recuperarea activităților didactice și modificarea structurii anului universitar. Pentru orice situație de urgență a studenților, universitatea pune la dispoziție un număr de telefon Help Desk UVVG 0748988884.", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Arad.

Decizia a fost luată duminică seară, la o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din cadrul Prefecturii Arad.

Citește și: Suntem în alertă! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimetelor a depistat carne de pui cu gripă aviară

"La Spitalul Județean Arad va fi restricționat accesul vizitatorilor, preventiv pentru limitarea oricăror riscuri referitoare la gripa sezonieră. Și fiind oraș de graniță avem mari probleme la intrarea în țară în contextul suspiciunilor din Italia. Va fi restricționat accesul aparținătorilor, săptămâna viitoare vor fi ore de vizită clar stabilite, dar foarte reduse", a declarat pentru Mediafax Constantin Catană, directorul DSP Arad.

La ședință au participat și primarii localităților de frontieră din Județul Arad și s-a stabilit ca cetățenii care se prezintă în toate punctele de trecere a frontieriei de pe raza Județului Arad din zonele afectate, să compleze un chestionar pus la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, în care declară, pe propria lor răspundere, locația de îmbarcare precum și pe cea de destinației. În fiecare punct de trecere al frontierei va un medic al DSP Arad și au fost identificate anumite spații pentru amenajarea eventualelor centre de carantină.

Deciziile au fost luate, potrivit unui comunicat al Prefecturii Arad, "'ținând cont de specificul Aradului ca județ de frontieră, de numărul însemnat de cetățeni italieni care desfășoară diferite activități în județul Arad".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.