Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNPR a înregimentat un fost ministru anchetat în Dosarul Microsoft

sigla_unpr

UNPR continuă achiziţiile în Parlament. Progresiştii au înregimentat un fost ministru, până recent membru PMP, anchetat în Dosarul Microsoft.

Deputatul Valerian Vreme a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), urmând să activeze în cadrul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, anunţă un comunicat al partidului. Vreme este acuzat de abuz în serviciu săvârşit în perioada în care a fost ministru al Comunicaţiilor.

Vreme a fost până în mai 2013 membru al Partidului Democrat Liberal, iar din mai 2013 a devenit membru PMP. În momentul declanşării anchetei în cazul Microsoft, Valerian Vreme s-a autosuspendat din partidul Elenei Udrea. Vreme a fost ales în colegiul uninominal 6 din Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

De asemenea, Vasile Gherasim s-a alăturat echipei UNPR. El a fost deputat de Bacău, în legislatura 2008-2012, şi primar al sectorului 1 al municipiului Bucureşti, în perioada 2000-2004.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.