Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) se reinventează. Când mai toată lumea îi anunța dispariția, UNPR-ul inființat de Gabriel Oprea revine în forță. Se anunță un adevărat tur de forță în organizațiile partidului la acest început de vară, organizații care în cea mai mare parte au rămas intacte. În această fază susțin liderii UNPR nu se au în vedere nici un fel de alianțe.
Astăzi are loc Conferința Județeană a UNPR Maramureș, unde se va alege noua conducere a organizației. Cu această ocazie, Gabriel Oprea, președintele fondator UNPR, a transmis un mesaj unitate și de încurajare tuturor membrilor.
De partea sa, secretarul general al UNPR, Nuțu Fonta, a amintit că UNPR-ul e singurul partid din România care a dat dovada de responsabilitate:
”Domnul președinte Gabriel Oprea este singurul lider de partid din România, care a demisionat din toate funcțiile și s-a pus la dispoziția justiției, la momentul declanșării celor două dosare cu iz politic aflate acum pe rolul instanței supreme. Cu toate că Senatul a respins la acea dată cererea de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul său, a decis să demisioneze, dând dovadă de onoare și responsabilitate politică în acest fel. Atât el, cât și cei care am avut încredere în el și în nevinovația lui, avem încredere în justiție, singurul loc în care orice persoană cercetată își poate demonstra nevinovația.”
Acesta susține că în calitatea sa de ministru al Apărării și apoi de ministru al Afacerilor Interne și de vicepremier responsabil cu securitatea națională, Gabriel Oprea a fost cel care s-a bătut pentru militarii în activitate, rezervă sau retragere pentru ca aceștia să fie tratați cum trebuie într-o Românie membră a Uniunii Europene și a NATO:
”Aș dori să ne amintim de cei peste 1 milion de militari și polițiști activi sau trecuți în rezervă, împreună cu familiile lor, pentru ale căror drepturi dl. Oprea împreună cu UNPR a luptat în ciuda tuturor obstacolelor politice, iar acești oameni sunt conștienți de acest lucru.”
”Vreau să dezmint totodată zvonurile apărute în media în aceste zile, prin care s-ar pune la cale nu-știu-ce alianțe politice. Acest lucru nu este adevărat. Deocamdată, tot ce ne dorim este să demonstrăm că existăm și să nu ne dezamăgim electoratul sau aleșii noștri, care au crezut în noi. Momentan, avem misiunea de-a ne organiza și a ne stabili obiectivele politice viitoare. Legat de alianțele politice, acestea există dintotdeauna, vom vedea ulterior ce va decide partidul în acest sens. Important este că am reușit să rămânem uniți și am depășit cu bine toate dificultățile întâmpinate până acum, iar membri și susținătorii UNPR, trebuie să rămână solidari și să lupte în continuare pentru convingerile lor, fiindcă trebuie să existe pe plan politic partide care să poată satisface dorințele și convingerile politice ale tuturor românilor. Noi am avut tot timpul deschidere față de electoratul nostru, care nu a fost niciodată unul exclusivist. Vom face toate eforturile să demonstrăm acest lucru în viitor, cu toate că nu dispunem de pârghii politice în acest moment, dar vom fi alături de oameni și le vom asculta doleanțele, încercând să aducem o plus valoare în viețile lor.” A concluzionat Nuțu Fonta, secretarul general al UNPR pentru STIRIPESURSE.RO
Comentează