DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UNTOLD: Show în premieră în România susținut de 3 Are Legend–Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki

ziardecluj.ro
untold

Trei DJ au susținut, în noaptea de joi spre vineri, pe scena principală a Festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca un show în premieră în România, fiind vorba despre 3 Are Legend - Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, care au mixat împreună, transmite Mediafax.

Directorul de comunicare al Festivalului UNTOLD, Edy Chereji, a declarat  că cei trei artiști sunt cunoscuți ca fiind și foarte buni prieteni.

„Am avut o premieră în România, trei artiști care reușesc să miște publicul în fața scenei, Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, și care au urcat, împreună pe scena principală a UNTOLD în cadrul momentului 3 Are Legend. Acesta a fost prezentat în marile festivaluri ale lumii și, iată, a ajuns și la noi prima dată. Cei 3 DJ sunt cunoscuți ca fiind foarte buni prieteni și de aceea s-au decis și să fie împreună pe aceeași scenă”, a spus Chereji.

Citește și: Filmul de acţiune 'Furios şi iute: Hobbs & Shaw' şi drama noir 'Border' sunt premierele weekendului în cinematografele româneşti

Urcați pe scena principală amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, cei 3 DJ au susținut un show condimentat cu jocuri de lumini și lasere.

În fața zecilor de mii de spectatori, în prima zi a UNTOLD pe scena principală au mai urcat James Arthur sau Tujamo, iar pe celelalte 9 scene au performat alți artiști printre care Grasu XXL, Pendulum, Monolink, Morcheeba sau Kristian Nairn, care a jucat și un rol în serialul „Game of Thrones”.

Vineri seară este așteptat să urce pe scenă Armin van Buuren care va pregăti, de asemenea, un show special, intitulat „Armin UNTOLD”, iar duminică va susține un concert și artistul britanic Robbie Williams.

Festivalul UNTOLD se desfășoară în perioada 1 – 4 august la Cluj-Napoca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.