Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unul dintre arhitecții monedei euro avertizează: 'Inflaţia era un dragon adormit, acest dragon s-a trezit acum. BCE trebuie să renunţe la iluzii'

adasylum.com
otmar issing

Asemeni multor germani, Otmar Issing este alarmat de creşterea inflaţiei la maxime pe 40 de ani în ţara sa şi îngrijorat de reacţia eronată a Băncii Centrale Europene faţă de urcuşul dramatic al preţurilor.

Însă, ca unul dintre fondatorii monedei unice europene, comentariile acestuia au mai multă greutate decât cele ale majorităţii concetăţenilor săi.

Rata anuală a inflaţiei din Germania a crescut în martie mai rapid decât în februarie, atingând cel mai ridicat nivel din toamna anului 1981, potrivit datelor Destatis. Preţurile de consum au urcat cu 7,3% anual.

Primul economist-şef al BCE în momentul creării acesteia în 1998, a declarat pentru Financial Times că banca centrală suferă de o „diagnosticare greşită“ a factorilor aflaţi în spatele creşterii dramatice a preţurilor, trăind „într-o iluzie“ ce minimizează pericolul ca inflaţia să scape de sub control.

„BCE a contribuit masiv la această capcană în care se află acum pentru că ne îndreptăm către riscul unui mediu staglaţionist“, a declarat Issing. „Inflaţia era un dragon adormit; acest dragon s-a trezit acum“, a avertizat acesta, potrivit Mediafax.

Foştii săi colegi de la BCE anticipează că mulţi dintre factorii care împing în sus preţurile se vor estompa rapid de la finalul acestui an, inflaţia urmând să scadă din nou sub 2% până în 2024, însă potrivit lui Issing aceştia ignoră riscul ca pandemia şi războiul din Ucraina să ţină inflaţia ridicată prin inversarea a 30 de ani de globalizare.

„BCE s-a bazat pe modelul său de forecasting, dar acest model nu poate emite semnalele corecte pentru că este bazat pe trecut“, potrivit lui Issing.

Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei vor aduce schimbări mult mai ample pentru economia şi pieţele europene decât crize anterioare ca pandemia, avertizează şi economiştii, potrivit CNBC.

În contextul războiului din Ucraina, liderii europeni sunt forţaţi să-şi accelereze planurile de reducere a dependenţei de energia rusească, însă această decuplare agresivă vine cu un preţ pentru economia europeană, împingând inflaţia deja ridicată la niveluri record.

Astfel, pentru economia europeană „nu există nicio posibilitate de revenire la vreo normalitate de orice fel în acest moment“, avertizează Carsten Brzeski, de la ING.

Un alt avertisment privind inflaţia ridicată vine din partea Peterson Institute for International Economics. Institutul arată că riscurile ca economia mondială ca întreg să intre în recesiune până la sfârşitul anului sunt în creştere din cauza inflaţiei record.

O combinaţie de factori, printre care creşterea puternică a preţurilor petrolului în urma războiului din Europa, scăderea cheltuielilor consumatorilor pe fondul celor mai ridicate preţuri din patru decenii şi încetinirea creşterii Chinei, sporeşte şansele ca economia mondială să alunece în recesiune,

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.