Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unul dintre cei mai cunoscuți exorciști s-a stins la 91 de ani

www.agerpres.ro

Preotul Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuți exorciști din lume, a încetat din viață sâmbătă, la Roma, în clinica în care fusese internat pentru probleme pulmonare, potrivit EFE și AFP.

S-a născut în 1925 la Modena, a devenit membru al Societății Sf. Paul în 1947 și a devenit preot în 1951, iar în 1985 a fost numit exorcist oficial al Diocezei de Roma.

Citește și: Un deţinut a fost găsit spânzurat în baia celulei Penitenciarului Arad

Gabriele Amorth spunea că de-a lungul vieții realizase 70.000 de ședințe de exorcism.

A scris numeroase cărți pe această temă. Cartea sa "Dio piu bello del diavolo" (Dumnezeu este mai frumos decât diavolul) este considerată testamentul său uman și spiritual.

A fost fondator al Asociației Internaționale a Exorciștilor (1990), pe care a prezidat-o până în anul 2000 și care numără în prezent circa 250 de exorciști în 30 de țări.

Vaticanul a recunoscut Asociația Internațională a Exorciștilor în 2014, sprijinind o practică pe care nu o admit sau apreciază toate Bisericile.

Mai des decât predecesorii săi, papa Francisc menționează prezența nocivă a "diavolului", a "demonului", a "Satanei" în lume, precum și necesitatea de a lupta prin diferite mijloace împotriva ei, menționează AFP.

Recent, cu prilejul unei slujbe în memoria preotului francez Jacques Hamel, ucis de jihadiști în biserica sa în luna iulie, Suveranul Pontif a afirmat că a ucide în numele lui Dumnezeu este "satanic", anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.