Unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România a primit încă 14,2 milioane de euro fonduri UE: Proiect unic în sistemul de sănătate

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-12-2018

Actualizat: 26-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Oradea atrage încă 14,2 milioane euro din fonduri structurale, după ce a aplicat cu cinci noi proiecte în parteneriat cu autorităţi locale din Ungaria, care vizează, printre altele, implementarea unui proiect unic în sistemul de sănătate din România, scrie adevarul.ro.

Proiectele vizează mai multe domenii, printre care promovarea producătorilor locali, dezvoltarea transportului în comun si dotarea spitalelor cu aparatură noua.

Citeste si Războiul dintre democrați și Donald Trump continuă : Președintele SUA e acuzat că aruncă în haos țara în pragul Crăciunului

Printre proiectele finanțate din fonduri europene se regaseste realizarea unei linii automatizate pentru Laboratorul de analize medicale a Spitalului de Urgenta Oradea, unui sistem de transport a probelor intre secţii şi laborator (probele ajungând în laborator în câteva secunde), precum şi a unui program informatic utilitar pentru populaţie, privind analizele medicale pe care şi le pot face, scrie sursa citata.

Fondurile destinate acestuia este de 3 milioane de euro, având ca parteneri Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Gróf Tisza István din Berettyóújfalu şi Municipiul Hajdúböszörmény.

„Implementarea proietului va scădea semnificativ timpul necesar analizelor medicale (cu incidenţă mare pentru cazurile urgente, 31% din analize se fac pentru UPU), degrevarea resursei umane de activităţi recurente, dar şi riscurile generate de erori umane, ca de pildă contaminarea sau încurcarea probelor”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Oradea.

Un alt proiect va permite achiziţionarea de noi echipamente medicale pentru Spitalul Dr. Gavril Curteanu din Oradea şi pentru Spitalul Central Judeţean Békés din Békéscsaba. De asemenea, tot in domeniul sanatatii, exista un proiect ce urmeaza să fie implementat la Spitalul de Urgenta Oradea in parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara si Universitatea din Debrecen.

Institutul Inimii din Timişoara se va dota cu echipamentele necesare pentru chirurgia cardiovasculară pediatrică, iar spitalul din Oradea va reabilita şi dota secţia de ginecologie - blocul operator, ATI şi o secţie cu paturi.

Un alt proiect se referă la achizitionarea a 7 autobuze noisi a unui sistem automat de localizare vehicule şi informare călători inclusiv cu 50 de panouri de informare în timp real în staţiile de transport public.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri