Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UPDATE - Traficul feroviar, dat peste cap de furtuni. Călătorii au fost blocaţi sute de minute în trenuri

tren, vagon

Traficul feroviar a fost reluat vineri dimineaţă, în jurul orei 09,00, în zona montană a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava, unde trei trenuri nu au mai putut înainta din cauza copacilor doborâţi de vânt peste calea ferată. 

Potrivit directorului Regionalei CFR Iaşi, Constantin Axinia, trenul IR 1838 Timişoara-Iaşi a plecat cu o întârziere de 248 minute, trenul regio 4205 Vatra Dornei-Bistriţa a înregistrat o întârziere de 240 minute, iar trenul regio 13606 Ilva Mică-Suceava a avut 210 minute întârziere, scriu cei de la AGERPRES.

În cele trei trenuri s-au aflat aproximativ o sută de călători.  CFR a asigurat apă minerală şi ceai pentru cei aflaţi în trenurile întârziate. 

"La Vatra Dornei s-au asigurat apă minerală, ceai pentru toţi călătorii din trenurile care au fost întârziate", a spus Axinia. 

Pentru tractarea trenurilor afectate au fost alocate locomotive diesel, având în vedere că arborii doborâţi de vânt au afectat firul de contact. 

*

Aproximativ o sută de călători se află în cele trei trenuri care sunt oprite, vineri, de la ora 6,00, în staţiile din zona de munte a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava, unde calea ferată a fost blocată de mai mulţi copaci doborâţi de vânt, potrivit datelor comunicate AGERPRES de directorul Regionalei CFR Iaşi, Constantin Axinia. 

Conform acestuia, angajaţii CFR intervin în zonele afectate cu drezine. 

"Avem trei trenuri care s-au oprit datorită faptului că au căzut copaci pe calea ferată. Azi noapte, la ora 3,10, la Coşna (judeţul Suceava - n.r.), au căzut doi copaci şi azi dimineaţă, la ora 6,10, la Grădiniţa au căzut alţi patru copaci. Avem acolo drezinele, ca să îi taie şi să îi înlăture de pe calea ferată, pentru că accesul este foarte greu, fiind o zonă de munte şi unde şoseaua e cam departe de calea ferată. Avem 97 de călători în tren", a declarat Axinia. 

Cele trei trenuri afectate sunt: IR 1838 Timişoara - Iaşi, care staţionează în staţia Silhoasa din judeţul Bistriţa-Năsăud, trenul regio 4205, ce face legătura între Vatra Dornei şi Bistriţa, staţionat în gara Grădiniţa, şi trenul regio 13606, care circulă pe relaţia Ilva Mică - Suceava şi este oprit în staţia Lunca Ilvei. 

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, copacii căzuţi au afectat firul de contact, motiv pentru care este posibil ca trenurile să fie tractate ulterior cu locomotive diesel. 

Până la ora 7,00, pentru zona montană a judeţelor Suceava, Neamţ şi Bacău a fost în vigoare o atenţionare nowcasting de cod galben referitoare la vânt puternic.

Citeşte şi: ȘOC - Unul dintre minerii prinşi în Mina Lupeni în urma accidentului de azi este fotbalist .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.