UPDATE: Incendiul care a izbucnit joi dimineaţă într-un apartament dintr-un imobil de pe Bulevardul Magheru a fost lichidat, iar o persoană a fost transportată la spital, dar aceasta este în stare conştientă şi stabilă, a anunţat ISU Bucureşti.
UPDATE: Un număr de 11 persoane au fost evacuate în urma unui incendiu care a izbucnit joi dimineaţă într-un apartament dintr-un imobil de pe Bulevardul Magheru din Capitală, a informat ISU Bucureşti.
Locatarii de la etajele 7, 8 şi 9 ale blocului au fost evacuaţi pentru a evita expunerea la fum, în condiţiile în care focul incendiul s-a declanşat la etajul 7. Pompierii acţionează pentru evacuarea fumului.
Potrivit sursei citate, la momentul actual, nu sunt persoane care să necesite transportul la spital.
Un incendiu a izbucnit, joi, la un apartament dintr-un bloc de pe Bulevardul Magheru din Capitală. Potrivit ISU Bucureşti, la faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere, descarcerare, ambulanţa SMURD cu medic.
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.
Incendiul se manifestă la etajul 7. Din apartament a fost evacuată o femeie, conștientă. Până la momentul de față nu sunt victime.
Comentează