Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a plecat vineri dimineaţă cu trenul din Polonia spre Kiev, capitala Ucrainei, unde se va întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski, relatează DPA.
Ea este însoţită de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, informează Agerpres.
Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, a plecat din micul oraş polonez Przemysl, situat la doar 13 kilometri de graniţa cu Ucraina. Spaţiul aerian al Ucrainei este închis din cauza războiului.
Ea este primul lider occidental care vizitează Ucraina de când au fost expuse în ultimele zile atrocităţile din oraşul Bucea din apropierea Kievului.
La mijlocul lunii martie, premierii Poloniei, Sloveniei şi Cehiei au călătorit la Kiev cu trenul. Săptămâna trecută, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vizitat la rândul său capitala Ucrainei.
Ca reacţie la uciderea a sute de civili la Bucea, Ursula von der Leyen a propus marţi un al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.
Reprezentanţii celor 27 de state din UE şi-au dat acordul joi pentru noile sancţiuni, care, potrivit unor surse ale DPA, includ interdicţia importului de cărbune, lemn şi vodcă.
Oficialii UE spun că o interdicţie totală de combustibili fosili ar putea fi următoarea măsură dacă Rusia îşi continuă războiul împotriva Ucrainei.
Pentru ca noile sancţiuni să intre în vigoare, ele trebuie publicate în Jurnalul Oficial al UE, o formalitate care va fi îndeplinită vineri.
Potrivit unor surse, au existat neînţelegeri între statele membre ale UE dacă embargoul asupra cărbunelui să intre în vigoare în trei sau patru luni. În cele din urmă, la solicitarea unor ţări precum Germania, statele membre au decis să fie patru luni.
Ursula von der Leyen a plecat cu trenul din Polonia spre Kiev
București
5°C
Articole Similare

260
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă pe mare: O nouă ambarcațiune a fost lovită în Pacific
260

1.624
Hillary Clinton dezvăluie motivul pentru care Orban a fost sprijinit de Trump și Putin
1.624

2.292
Criză de proporții la Paris: Polițiștii au fost împiedicați să intre în ”casa” lui Emmanuel Macron. Anchetă care lovește indirect administrația prezidențială
2.292

1.783
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
1.783

3.473
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
3.473

1.204
Accident groaznic pe DN 17: O mașină a lovit puternic un autobuz. Traficul rutier este complet blocat, în urma coliziunii
1.204

859
Roiuri de drone rusești, la granița cu România: Au fost ridicate avioanele F-16 și s-a emis mesaj RO-Alert
859

3.395
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
3.395

2.480
A fost identificată o nouă formă de Diabet, după aproape 70 de ani de controverse: Motivul pentru care nimeni nu vorbește despre asta
2.480

4.471
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
4.471

1.966
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
1.966

2.017
Jaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
2.017

2.879
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o plătească statele din Golf
2.879
















Comentează