DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ursula von der Leyen cere iertare Italiei și laudă implicarea medicilor români în Peninsulă: Prea mulţi dintre noi nu au fost prezenţi când Italia a avut nevoie

Klaus Iohannis Ursula von der Leyen Iohannis Leyen

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a prezentat scuze Italiei pentru ajutorul oferit târziu de Europa în criza sanitară provocată de Covid-19 şi a evidenţiat activitatea medicilor români şi polonezi care salvează vieţi în Peninsulă. În discursul prezentat joi, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, ea a vorbit şi despre necesitatea unui plan Marshall pentru redresarea Europei şi a spus că acesta trebuie instituit imediat.

Von der Leyen a adus un omagiu victimelor Covid-19 şi a subliniat că, în cazul acestei crize şi în lupta împotriva pandemiei, este nevoie de adevăr.

Citește și: CTP cere capul lui Marcel Vela: Pentru asta, Costache a plătit cu funcția

„Este adevărat că nimeni nu era realmente pregătit pentru o asemenea dramă. Este, de asemenea, adevărat că prea mulţi dintre noi nu au fost prezenţi atunci când, la început, Italia a avut nevoie de o mână de ajutor. Şi da, în acest sens, Europa în ansamblul său prezintă cele mai sincere scuze. Dar scuzele au valoare numai dacă antrenează o reală schimbare a comportamentului”.

Ea a afirmat că acum Europa a devenit „centrul viu al solidarităţii mondiale”, scrie news.ro.

Citește și: Liderul deputaților PNL, după votul din Parlament: ‘PSD propune practic eliminarea ordonanțelor militare’

„Adevărata Europă s-a trezit. Europa în care paramedici din Polonia şi medici din România salvează vieţi în Italia. Europa în care ventilatoarele din Germania sunt vitale în Spania. Europa în care bolnavi din Franţa sunt trataţi în spitale din Cehia şi în care pacienţi din Bergamo sunt transportaţi cu avionul în clinici din Bonn”.

Von der Leyen a amintit şi de transporturile de materiale medicale din Lituania către Spania şi de aparate pentru respiraţie artificială care ajung din Danemarca în Italia.

Citește și: Avertisment! Consumul de alcool crește riscul de contractare a Covid-19 și înrăutățește efectele bolii

„Desigur, mai sunt în continuare unii care ne arată cu degetul sau ne blamează. Mai sunt şi alţii care preferă să se exprime în limbajul populiştilor mai degrabă decât să prezinte adevăruri nepopulare. Personal, mă împotrivesc unor astfel de atitudini. Împotriviţi-vă şi nu vă sfiiţi să spuneţi adevărul”, a îndemnat ea.

Ca exemplu de inspiraţie, a spus ea, „uitaţi-vă doar la felul în care cetăţenii europeni îşi exprimă solidaritatea – la empatia, la smerenia şi la umanitatea lor”.

Citește și: În continuare exportăm forța de muncă. 150 de lucrători în agricultură din România ajung în Marea Britanie

Șefa CE a mulţumit eroilor noştri: medicilor, asistenţilor medicali şi îngrijitorilor. „Ei sunt cei care ne salvează viaţa şi onoarea. Pe ei trebuie să îi protejăm astfel încât să ne protejeze, la rândul lor, pe noi toţi”.

Ea a precizat că a fost creat o rezervă comună de echipamente medicale şi a fost investit în cercetare pentru vaccinuri.

Citește și: Ultimă oră! Iohannis: ‘O majoritate parlamentară fără legitimitate votează măsuri populiste’

„Vom utiliza fiecare euro pe care îl avem la dispoziţie – prin orice modalitate posibilă – pentru a salva vieţi şi pentru a proteja mijloacele de trai ale europenilor. În acest spirit, am propus ca restul bugetului nostru pe anul acesta să fie direcţionat către un instrument de urgenţă. Astfel, aproximativ 3 miliarde de euro vor putea fi direcţionate chiar acolo unde este nevoie: pentru noi ventilatoare pulmonare şi echipamente de protecţie, pentru mai multe teste şi o asistenţă medicală mai bună acordată persoanelor celor mai vulnerabile, inclusiv celor din taberele de refugiaţi”.

Prin acest pachet financiar, pe care îl va vota astăzi Parlamentul, Europa îşi foloseşte toate resursele pe care le are la dispoziţie, a adăugat Ursula von der Leyen.

Citește și: Sorina Pintea și Mircea Beuran nu mai ies din casă pentru control judiciar, pentru a fi protejați de COVID-19

„Nimeni nu poartă nicio vină şi toată lumea va avea nevoie de sprijin. Avem nevoie de măsuri fără precedent pentru a face acest lucru şi pentru a ne asigura că economia noastră este pregătită să se redreseze cât mai curând cu putinţă”.

Preşedinta a continuat: „Pentru prima dată în istorie, am activat flexibilitatea integrală prevăzută în Pactul de stabilitate şi de creştere. Alături de măsurile îndrăzneţe luate de Banca Centrală Europeană, acest lucru oferă resurse fiscal-bugetare şi financiare fără precedent. Iar datorită deciziilor luate săptămâna trecută de miniştrii de finanţe din UE, alte 500 de miliarde de euro vor fi disponibile pentru toţi cei care au nevoie de aceste fonduri”.

Citește și: Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență. Guvernului i-au fost impuse condiții

„Avem nevoie de un plan Marshall pentru redresarea Europei şi acesta trebuie instituit imediat. Avem un singur instrument în care toate statele membre au încredere, care este deja în vigoare şi poate produce rapid rezultate. Este transparent şi a trecut proba timpului ca instrument pentru coeziune, convergenţă şi investiţii. Acesta este bugetul european. Bugetul european va reprezenta baza redresării noastre”.

Ea a adăugat că următorul buget pe şapte ani „trebuie să fie diferit de ceea ce ne-am imaginat”.

Citește și: Raportarea de la ora 13:00. S-a ajuns la 7.707 de persoane au fost confirmate cu coronavirus

„Criza este simetrică, însă redresarea nu va fi simetrică. Virusul nu a fost singurul şoc care să ne fi afectat grav: şi şocul economic va fi resimţit cu violenţă. Unele regiuni se vor redresa, dar pentru altele va fi mai dificil. Prin urmare, coeziunea şi convergenţa vor fi mai importante ca niciodată”.

Ea şi-a încheiat discursul: „Se spune că un suflet puternic străluceşte mai tare după fiecare furtună. Dacă rămânem cu toţii uniţi astăzi pentru Europa - cu curaj, încredere şi solidaritate - ştiu că mâine sufletul Europei va străluci mai tare ca oricând”.

Citește și: Tăriceanu: ‘Guvernanții noștri se joacă de-a Dumnezeu! Guvernanții îi condamnă la moarte pe mulți bolnavi’

La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului în Wuhan (China), în luna decembrie 2019, au fost înregistrate peste 2 milioane de cazuri de infectare (jumătate în Europa) şi aproximativ 134.000 de decese. Din totalul persoanelor bolnave, peste 529.000 au fost declarate vindecate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.