Anul următor va fi un nou test de rezistenţă pentru Uniunea Europeană, vor exista noi provocări legate de pandemia de COVID-19, care vor genera fracturi tot mai adânci. Dar Uniunea Europeană va fi mai puternică dacă va semăna mai mult cu ''Next Generation'', a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul privind starea UE susţinut miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg, conform AGERPRES.
Discursul va fi urmat de o dezbatere cu eurodeputaţii, care vor analiza activitatea Comisiei şi vor evalua iniţiativele planificate pentru anul următor.
Dezbaterea asupra stării Uniunii Europene are loc în fiecare an în luna septembrie şi reprezintă un moment-cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene faţă de reprezentanţii UE aleşi în mod democratic.
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, nu prezidează sesiunea plenară de miercuri din cauza unei afecţiuni apărute peste noapte. În urma unor consultaţii medicale, i s-a recomandat să se odihnească, a declarat Roberto Cuillo, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sassoli, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul Legislativului UE.
Ursula von der Leyen, despre starea UE: 'Anul următor va fi un nou test de rezistenţă. Vor exista noi provocări legate de pandemie'
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.430
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.430

198
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
198

2.664
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.664

143
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
143

3.615
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.615

2.722
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.722

294
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
294

3.542
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.542

43.465
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.465

5.663
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.663

1.369
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.369

2.456
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.456

5.627
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.627
















Comentează