DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

USR cere schimbarea șefei DIICOT, după condamnarea soțului Giorgianei Hosu

diicot3

Reprezentanţii USR au transmis că DIICOT are nevoie de o nouă conducere şi consideră că Giorgiana Hosu trebuie să facă un pas înapoi de la şefia instituţiei, după ce soţul acesteia, fostul poliţist Dan Hosu a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare. USR reaminteşte preşedintelui Klaus Iohannis că a declarat că vor fi urmări, în cazul unei condamnări.

„Sotul şefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat azi de Tribunalul Bucureti la trei ani inchisoare cu suspendare. În aceste condiţii, credem că pentru protejarea imaginii instituţiei şi eliminarea oricăror suspiciuni, doamna Hosu trebuie să facă un pas înapoi”, arată USR, într-un comunicat de presă .

Sursa citată îi reaminteşte că „preşedintele României a declarat că «vor fi urmări» în cazul unei condamnări”.

„USR subliniază şi faptul că, dacă avizul CSM privind numirea doamnei Hosu ar fi fost respectat, această problemă nu ar fi existat”, mai precizează reprezentanţii USR, în comunicat.

Fostul poliţist Dan Hosu, soţul şefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că a ajutat-o pe Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig Sibiu să influenţeze deciziile de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obţină avizul pentru numirea în funcţia de preşedinte al CA al Carpatica Asig. El poate face apel. Soţul şefei DIICOT a fost găsit vinovat pentru două capete de acuzare.

Şeful statului a precizat că nu va sta să aştepte „să mişte alţii rotiţele”, în cazul în care va exista o condamnare în dosarul soţului şefei DIICOT Giorgioana Hosu.

„Daţi-mi voie să vă spun că, dacă apare o condamnare, cu siguranţă nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic aşa, self-evident. Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva, fiindcă şi dumneavoastră, şi alţii, aţi invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă daţi seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru, ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menţionată în aviz, nici nu a fost menţionată ca şi o posibilă problemă. Şi totuşi, dacă se ajunge la acest scenariu, fiţi asigurată că nu voi sta să aştept să mişte alţii rotiţele”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat într-o conferinţă de presă miercuri despre subiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.