Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR a sesizat CNATDCU în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode

Alplaus
doctorat

USR a sesizat CNATDCU în legătură cu suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, a anunțat marți Cristian Ghinea.

„Astăzi, am trimis către CNADTCU, organul statului român care se poate sesiza asupra plagiatului lui Lucian Bode, o sesizare oficială. Cerem instituției să verifice teza lui Bode și să dea un verdict oficial asupra originalității ei. Pe lângă CNADTCU, sesizăm și Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai care ar trebui să aplice propriile criterii legate de plagiat și de calitatea academică a lucrării”, a declarat Cristian Ghinea.

„Teza domnului Bode are 198 de pagini, care includ și legislația de pe site-ul ANRE. La asta a adăugat 20 de pagini de poze și grafice luate de pe internet. Deci vorbim de o calitate academică de nivel școlar în care efectiv simți cum omul scrie ceva acolo doar ca să umple niște pagini, ca să ajungă la 200 de pagini minime pe care regulamentul UBB îl prevede. Vom urmări acest caz, am depus ieri cerere de informații publice către UBB, prin care vrem să avem acces la tot dosarul de doctorat al domnului Bode”, a explicat Cristian Ghinea.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că teza sa de doctorat nu este contestată de "nicio voce academică", susţinând că lucrarea este un text original, care a trecut toate etapele de verificare la Universitatea Babeş-Bolyai şi CNADTCU.

"Aţi căzut în ridicol cu acuzaţiile de plagiat şi secretizarea tezei mele de doctorat, acea teză care era atât de secretă încât v-aţi pus oamenii de partid să meargă să o transcrie de mână la Biblioteca Naţională. Acea teză pe care nu o contestă nicio voce academică, acea teză, transcrisă acum de membrii USR, care sunt şi deputaţi, plătiţi din bani publici. De asta credeţi că v-au votat românii şi vă plătesc cetăţenii României să vă faceţi exerciţii de imagine pe subiecte pe care v-a căşunat în mod maniacal şi cu care persistaţi şi atunci când râde o ţară întreagă de dumneavoastră? Apropo, am văzut cum rupeţi pixurile la Biblioteca Naţională într-un demers plin de ridicol. Ştiu că sunteţi scriitori, dar nu ştiam că sunteţi talentaţi şi la desen", i-a ironizat Bode pe deputaţii USR, în timpul dezbaterii moţiunii împotriva sa.

"Am o veste proastă. Teza mea a parcurs absolut toate etapele şi a trecut prin mai multe filtre de verificare, fiind analizată atât de către Universitatea Babeş-Bolyai, iar raportul de similitudine din 23 august 2018 arată foarte clar: lucrarea nu conţine preluări neautorizate, cât şi de către CNADTCU. La solicitarea UBB din 10 octombrie 2018, CNADTCU propune să se valideze teza de doctorat în data de 11 iulie 2019. Habar nu aveţi de proceduri şi cadru legal când împroşcaţi cu noroi. Toate verificările şi analizele specialiştilor, anterior acordării titlului de doctor, au fost trecute cu succes. Teza este în regulă şi este un document original", a declarat Lucian Bode.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.