Ministrul justiţiei a afirmat într-un interviu că soţul fostei şefe a DIICOT Giorgiana Hosu a fost achitat în cadrul unui proces, deşi nu există o sentinţă în acest sens. Ministrul Justiţiei afirmă că avea informaţia ”din surse neoficiale” şi nu a verificat. Cătăliun Predoiu a revenit ulterior cu scuze. Opoziția, reprezentată de USR, îi cere în schimb demisia ministrului
„Cătălin Predoiu trebuie demis. Un ministru al Justiției care anunță sentințele judecătorești înainte de termen nu mai poate rămâne nici măcar o zi în funcție”, au declarat cei de la USR.
Stelian Ion, fostul ministru USR al Justiției
„Stelian Ion: Se impune demisia sau demiterea, de urgență, a ministrului Predoiu! Anunțarea, pe „surse neoficiale”, a soluției într-un dosar penal care are termen de pronunțare în februarie, dar și indicațiile date procurorilor fostei Secții speciale în dosarul Laurei Codruța Kovesi sunt fapte de o gravitate extremă și îl descalifică total pe Cătălin Predoiu să mai ocupe funcția de ministru al Justiției. Prin urmare, acesta trebuie să-și prezinte, de urgență, demisia din funcție. Sau, în caz contrar, să fie demis”, a declarat Stelian Ion.
Președintele USR, Cătălin Drulă: „PNL/Iohannis a devenit o amenințare pentru România”
Cătălin Drulă, președintele USR: „Ministrul Justiției, Predoiu, anunță public, că are pe “surse neoficiale”, soluția unui dosar penal care are termen de pronunțare în februarie. Noul Rodica Stănoiu (ministra Justiției lui Năstase) ne anunță senin că inculpatul va fi achitat în apel după ce în primă instanță fusese condamnat la închisoare.
Ministrul de Interne, Bode, își amenință adversarii din politică cu dosare la comandă și își terorizează chiar propriii colegi de partid.
Același Predoiu îi arată discret pisica procurorului-șef european, Laura Codruța Kövesi, cu un dosar care trenează de 4 ani.
Președintele lor Klaus Iohannis tace mâlc. Băieții lucrează pentru liniștea lui de după ieșirea din mandat.
Am mai văzut astfel de derapaje. Sunt semnalul disperării și al pierderii puterii. A trecut România și peste Năstase, și peste Dragnea. Va fi uitat în infamie și Iohannis, peste puțin timp.
PNL/Iohannis a devenit o amenințare pentru România, ducând agenda Dragnea mai departe și mai sofisticat decât își închipuia oricine.
Încet-încet iese la iveală tot putregaiul acestei guvernări „a stabilității”.
Românii trebuie să știe că SE POATE și altfel. Și vom lupta pentru asta până la ultima picătură de energie!
Nu lăsăm țara pe mâna hahalerelor iohanniste”, a declarat Cătălin Drulă.
Fostul poliţist Dan Hosu, soţul fostei şefe a DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat, în 2020, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că a ajutat-o pe Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig Sibiu să influenţeze deciziile de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obţină avizul pentru numirea în funcţia de preşedinte al CA al Carpatica Asig.
El a făcut apel, iar sentinţa este aşteptată în februarie.
Comentează