Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR, în pragul imploziei. Nou mesaj al lui Barna: Vreau ședință de urgență să clarificăm cu demisia președintelui/ Oamenii lui Cioloș au replicat cu o scrisoare

USR
USR sigla

Dan Barna a solicitat o reuniune de urgență pentru ziua de duminică, de la ora 12:00. E așteptat ca în ședința de duminică să fie solicitată înregistrarea în care Dacian Cioloș amenință cu demisia.

”Am convocat o ședința de BN de urgentă pentru mâine dimineața pentru a face publică înregistrarea ședinței de joi. Exact pentru a putea clarifica povestea demisiei (s-a spus sau nu) și a amendamentelor la program (trebuiau sa fie sau nu). Doar așa vom putea sa soluționam criza pe care o traversam intr-o forma care sa fie in interesul nostru al tuturor. Sper ca demersul de transparență sa fie sprijinit de toți colegii din BN, indiferent de orice ne desparte.”, se spune în mesajul intern transmis de Dan Barna intrat în posesia stiripesurse.ro

Liderul USR, Dacian Cioloş, a declarat vineri seară, la o discuţie cu membri ai USR, că-şi pune problema care e sensul prezenţei sale ca preşedinte dacă programul pe care l-a propus e respins, subliniind că ”un preşedinte nu e pus acolo doar ca să iasă în conferinţe de presă”.

”Voi vedea luni care va fi situaţia. Evident că-mi pun problema care e sensul prezenţei mele ca preşedinte dacă programul pe care l-am propus e respins. Luni va trebui să găsesc un răspuns la această întrebare. Dacă programul e respins, eu îmi pun întrebarea ce mai caut acolo. Un preşedinte nu e pus acolo doar ca să iasă în conferinţe de presă”, a spus Dacian Cioloş la o dezbatere internă cu membrii USR care a amenințat chiar cu refacerea PLUS și grupuri parlamentare separate.

Imediat partidul s-a splitat în două: vechiul USR și fostul PLUS. Oamenii lui Cioloș au și semnat o scrisoare de sprijin:

Treizeci şi cinci de deputaţi, senatori, europarlamentari ai USR, dar şi fostul ministru Ciprian Teleman au transmis colegilor o scrisoare în care arată că susţin programul propus de preşedintele Dacian Cioloş, care este în acord cu aşteptările membrilor. ”Trecem printr-o perioadă de criză, existând riscul de a sfârşi în irelevanţă, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească”, au transmis semnatarii scrisorii - VEZI AICI INTEGRAL.

De partea cealaltă, cei din vechiul USR ar vrea să îl impună președinte pe fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, singurul în opinia lor care ar putea revitaliza partidul. Acesta a și declarat public că e pregătit să preia acest rol.

Cătălin Drulă a arătat vineri seară, într-o emisiune la B1TV, că USR și PLUS au avut structuri diferite - USR fiind mai „democratic”, iar PLUS mai „ierarhic” -, iar acest lucru s-a văzut după fuziunea lor și după alegerea unui singur președinte în toamna anului trecut.

„Dacian Cioloș s-a adaptat mai greu la USR”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit Digi24.

El a criticat modul în care conduce partidul Dacian Cioloș și a spus că „o probă de leadership autentic e să aduni energii, nu să dezbini”.

Drulă s-a arătat „șocat” și de modul în care Dacian Cioloș și-a prezentat și a încercat să-și impună programul politic: „A pus în termeni ultimativi această nouă viziune a partidului care s-ar externaliza. A fost destul de șocant acest moment și pentru mine”.

„Sper ca weekendul să fie un sfetnic bun pentru președintele nostru”, a mai adăugat Drulă.

La întrebarea dacă mai vede un lider în Dacian Cioloș, fostul ministru al Transporturilor a răspuns că „a fost un moment în care am văzut, în 2016”.

Cătălin Drulă s-a declarat gata să să preia conducerea partidului, în cazul unei demisii a lui Dacian Cioloș. În această ipoteză, conducerea interimară este preluată de vicepreședintele cu cele mai multe voturi, care este Cătălin Drulă, iar interimatul poate dura oricât, potrivit statutului USR.

„Dacă va fi nevoie, voi prelua partidul și îmi voi face datoria”, a spus Drulă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.