Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR întoarce foaia în negocierile cu PNL: Klaus Iohannis să spună public că s-a înșelat cu PSD-ul

Inquam Photos - George Călin
Inquam Dan Barna Ionut Mosteanu Barna Mosteanu

Refacerea coaliției PNL-USR-UDMR pare o perspectivă foarte îndepărtată, declară vicepreședintele Uniunii Salvați România, Ionuț Moșteanu. El spune în contextul întâlnirii de luni dintre premierul desemnat, Nicolae Ciucă și liderul USR, Dacian Cioloș, că partidul său nu va vota un Guvern minoritar.

Ionuț Moșteanu afirmă la RFI că USR nu va vota un Guvern minoritar: „Înțeleg că va veni astăzi să prezinte programul de guvernare, ca și cum un program de guvernare, niște gânduri bune așternute pe hârtie ar fi vreo garanție. Nu, garanția sunt bunele intenții și profesionalismul oamenilor care pun în aplicare un astfel de plan de guvernare și bineînțeles majoritatea din spatele Guvernului (...). USR nu va vota un Guvern minoritar. Acum nu avem nevoie de un Guvern minoritar. Acum două săptămâni, când Dacian Cioloș era premier desemnat, prima noastră opțiune a fost refacerea coaliției, partenerii ne-au respins".

Întrebat în ce condiții ar accepta USR refacerea coaliției cu PNL și UDMR, vicepreședintele formațiunii a răspuns: „În momentul ăsta, opțiunea PNL e foarte clară, spusă clar și răspicat prin gura președintelui PNL, prin gura președintelui Klaus Iohannis, care a găsit în USR sursa tuturor problemelor României și foarte straniu pentru milioane de oameni, a găsit în PSD sursa pentru rezolvarea celorlalte probleme (...). Pentru refacerea coaliției trebuie să-și schimbe deciziile statutare, să anunțe asta public, să vorbească cu președintele Klaus Iohannis să spună că da, s-a înșelat cu PSD-ul, totuși, crizatorii nu-s așa de răi și atunci, da, putem să ne așezăm la masă, poate să vedem la un moment dat cum refacem coaliția asta, dar în momentul ăsta pare o perspectivă foarte îndepărtată, cu foarte mulți de dacă pe parcurs".

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, și președintele USR, Dacian Cioloș, se vor întâlni luni la ora 12.00 la Parlament. Discuțiile vor fi despre programul de guvernare realizat de PNL și UDMR. Întrevederea a fost cerută vineri de premierul desemnat și a fost reconfirmată duminică. În cadrul întâlnirii de luni va fi prezentat programul de guvernare realizat de PNL și UDMR.

Nicolae Ciucă a fost desemnat de președintele României, Klaus Iohannis, să formeze un nou guvern. Nominalizarea a fost făcută după ce Dacian Cioloș, precedentul premier desemnat, nu a reușit să obțină voturile necesare învestiturii în Parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.