Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR jubilează după descinderea DNA la Primăria Iași: Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân

digi24.ro
Marius Bodea USR

„Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân”, declară senatorul USR Marius Bodea: „câte trimiteri în judecată să își mai treacă pe răbojul penal Chirica pentru ca PNL să-l declare mort și îngropat politic? Rușine mare, măi băieți, rușine mare”, anunță Mediafax.

„Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân. Dar primarul Iașului nu este singur pe lume din punct de vedere politic, el reprezintă un PNL care s-a prăbușit electoral și din cauza iubirii de neînțeles față de acest produs penal al PSD care a fost vopsit în mare stea liberală. Chirica este astăzi, de departe, exponentul corupției în administrația locală, simbolul mocirlei politice care a știrbit bruma de credibilitate pe care o mai avea PNL. În vârful lanțului trofic (compus din angajările ilegale de tipul chelneriței de la Apele Române și din numirile de neamuri proaste în toate structurile centrale și descentralizate) tronează azi Chirica, ca un trofeu murdar, care împroașcă în jur numai veninul secretat de frica organică de pușcărie”, scrie pe Facebook Marius Bodea.

El îi întreabă pe liberali când se vor delimita de primarul municipiului Iași.

„Ce mai așteaptă PNL, în ceasul al șaisprezecelea, să se delimiteze de Chirica? Câte dosare penale mai trebuie să înceapă, câte descinderi matinale ale procurorilor DNA sau DIICOT la Primăria Iași? Câte trimiteri în judecată să își mai treacă pe răbojul penal Chirica pentru ca PNL să-l declare mort și îngropat politic? Rușine mare, măi băieți, rușine mare! Din păcate, rușinea asta ne acoperă pe noi toți, ieșenii. Nu am furat cu toții tablă cot la cot cu Costel Alexe și nici nu am șmenuit autorizații de construcție și am luat șpăgi de la imobiliarii de carton împreună cu Chirica! (...) Procurorii DNA Iaşi au descins astăzi la Primărie și la Politia Locală. În vizor se află, ce altceva, decât alte și alte afaceri imobiliare puse la cale de Chirica și mafia care îl înconjoară. Când să mai fii și primar, când ai job full time de penal?”, încheie senatorul USR.

Procurorii DNA Iaşi fac, miercuri, cinci percheziţii, inclusiv la Primăria orașului Iaşi, într-o cauză ce vizează suspiciuni de corupție. „Am fost informat de această acţiune”, transmite primarul Mihai Chirica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.