USR PLUS Arad şi-a stabilit candidaţii pentru Parlament - Senatorul Wiener este primul pentru Cameră

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-10-2020

Actualizat: 12-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

USR PLUS Arad şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare, senatorul Adrian Wiener fiind primul de pe lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce deputatul Sergiu Vlad este primul pentru Senat, potrivit Agerpres.

Citește și: DOSAR Mario, fiul fugar al fostului șef LPF, a fost rugat insistent de cunoscuți să nu se suie la volan cu aproape doi la mie alcool și cocaină în sânge

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, în cadrul primei Conferinţe judeţene USR şi PLUS, Adrian Wiener a întrunit 974 de puncte în procedura de selectare a candidaţilor pentru Camera Deputaţilor, fiind urmat de Daniela Sabău, cu 532 puncte. Următorii candidaţi de pe lista pentru Cameră sunt: Carmen Stana, Oana Toma, Ion Stan, Robert Ille, Ovidiu Torz, Emanuela Tătar-Ghiş, Viorela Pantiş, Horaţiu Păun, Claudiu Ilea şi Florentina Ilica.

Citește și: DOSAR La o lună de la scoaterea din țară Mario Iorgulescu era 'total independent de ajutor extern' - A plecat la PSIHIATRIE `julit` în cot și genunchi

Pentru Senat, deputatul Sergiu Vlad a întrunit 322 de puncte, fiind urmat de Cătălin Mihalache, cu 278 puncte. Următorii candidaţi de pe lista pentru Senat sunt: Ion Stan, Codrin Vlad, Mariana Singureanu, Iulian Dronca, Ovidiu Torz, Ovidiu Toma, Dan Sfărăilă şi Florentica Ilica.

Unii dintre candidaţi se regăsesc pe ambele liste ale USR PLUS Arad.

Citește și: EXCLUSIV SURSE Numele 'Ludovic' și `Nelu Tătărelu` pe buzele VÂNZĂTORILOR de măști din starea de urgență dar și pe o înregistrarea ambientală din dosarul UNIFARM

"Mă bucur foarte mult că avem candidaţi bine pregătiţi, candidaţi serioşi, oameni faini care vor reprezenta cu cinste şi demnitate judeţul Arad, pe noi toţi, în viitorul Parlament. Sunt extrem de bucuros că avem mai multe doamne candidate decât domni. Acest lucru arată încă o dată că USR PLUS este cu adevărat partidul viitorului", a scris, pe pagina sa de Facebook, preşedintele USR Arad, europarlamentarul Vlad Botoş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri