Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR: Primăria s-a asociat cu ea însăşi pentru înfiinţarea societăţilor municipale

usr uniunea salvati romania

USR Bucureşti solicită în instanţă anularea hotărârilor de confirmare a înfiinţării companiilor municipale, susţinând că municipalitatea s-a asociat cu ea însăşi pentru înfiinţarea societăţilor, ceea ce este ilegal, potrivit Agerpres.

"USR Bucureşti a depus astăzi acţiunea în instanţă pentru anularea hotărârilor prin care Gabriela Firea încearcă legalizarea retroactivă a companiilor municipale. Primarul Capitalei a profitat de noile prevederi ale Codului administrativ şi de susţinerea consilierilor PSD, ALDE şi PMP pentru a încerca ştergerea ilegalităţilor iniţiale. Astfel, majoritatea din Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat hotărârile de confirmare a înfiinţării companiilor municipale", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de USR Bucureşti.

Citește și: Declarații făcute de Eugen Teodorovici! ‘Dragnea a făcut multe lucruri bune’

Potrivit sursei citate, ilegalitatea nu ţine doar de modul în care a fost votată înfiinţarea companiilor, deoarece, cu participarea SC CICLOP SERVICE SA în acţionariat, municipalitatea asociindu-se cu ea însăşi pentru înfiinţarea societăţilor, ceea ce este ilegal.

"Reamintim că, la finalul anului trecut, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că aceste companii municipale au fost înfiinţate cu încălcarea legii. În urma acestei decizii, USR Bucureşti a cerut desfiinţarea lor şi recuperarea prejudiciului. În ciuda deciziei instanţei şi în ciuda rezultatelor economice dezastruoase, Gabriela Firea a continuat să dea companiilor bani şi contracte de lucrări şi servicii", susţine USR Bucureşti.

Citește și: Vești pentru bucureșteni! Cum va funcționa tramvaiul 41

Ana Ciceală, consilier municipal USR, a afirmat că, după această legalizare retroactivă, Gabriela Firea "nu va mai avea absolut nicio reţinere în a le da companiilor sume colosale de bani şi contracte pe bandă rulantă".

"Deja sunt multe sute de milioane de euro care au intrat în conturile companiilor şi care s-au topit în salarii şi cheltuieli nejustificate. Am făcut această acţiune în instanţă tocmai ca să oprim scurgerea masivă de bani din bugetul Capitalei. Încă avem speranţa că cineva, în cele din urmă, va răspunde pentru toţi banii tocaţi de aceste companii înfiinţate cu încălcarea legii. Din punctul meu de vedere, cea care ar trebui să răspundă şi să plătească din buzunar este Gabriela Firea", a completat Ciceală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.