Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR sare la gâtul lui Alexandru Rafila: 'Induce panică generală şi decredibilizează sistemul de sănătate din România'

sigla USR
USR

USR a acuzat că ministrul Alexandru Rafila seamănă panică în rândul românilor şi decredibilizează întregul sistem de sănătate cu ultimele declaraţii iresponsabile privind pastilele de iod. „Nu în ultimul rând, ministrul Sănătăţii îngreunează sau chiar blochează activitatea medicilor de familie şi accentuează riscurile pentru pacienţii cu probleme curente de sănătate, care se vor confrunta cu timpi mai mari de aşteptare până vor beneficia de consultaţie”, mai transmite partidul, într-un comunicat de presă.

„Aşa arată decredibilizarea sistemului de sănătate din România. Să cumperi în primăvară 30 de milioane de pastile de iod, să o dai până în vară din colţ în bară, iar într-o zi de luni să dai alertă ca „românii să se prezinte repede la medicul de familie pentru a lua reţeta”. Fără discuţii prealabile cu medicii, fără campanii de informare. Bravo, domule ministru! Sper doar că oamenii nu îşi vor administra pastilele imediat după ce intră în posesia lor. La o mai bună comunicare din partea Ministerului am renunţat să mai sper”, declară deputatul USR Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.

Deputatul USR Diana Stoica a precizat că „ministrul Rafila a ieşit cu o declaraţie foarte neinspirată, inducând panică generală. În fapt, nimic nu s-a schimbat din 23 iunie, când s-a publicat ordinul privind distribuţia comprimatelor de iodură de potasiu, dar nu prea i-a ieşit campania de comunicare şi nici procedura, din moment ce lumea nu s-a aprovizionat pentru eventualitatea prevăzută în ordin”.

„Aşa că, al doilea mare proiect al ministrului Rafila, după punerea pe circuit deschis a favipiravirului, avea nevoie de un brânci discret, care, la acest moment, pare că a fost dat din vârful casei scărilor: ne sună bunicii şi părinţii speriaţi că trebuie să ia iod urgent, ne scriu prietenii că s-a întâmplat ceva, se discută că sigur ştie ministrul ceva”, a adăugat Diana Stoica, deputat USR şi secretar al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.

USR îi atrage atenţia ministrului Alexandru Rafila că are rolul de a asigura buna funcţionare a sistemului de sănătate şi că în niciun caz nu trebuie să îngreuneze activitatea medicilor de familie şi, implicit, viaţa bolnavilor care au nevoie de consultaţii.

În acest sens, ministrul Sănătăţii trebuie să fie receptiv la avertismentele medicilor de familie, care au arătat că recomandarea privind prezentarea imediată pentru ridicarea prescripţiei cu iodură de potasiu nu va face decât să crească de la câteva zile până la câteva săptămâni timpul în care pacienţii cu probleme curente de sănătate vor obţine o consultaţie la medicul de familie, mai arată sursa menţionată.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional". Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.

„Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat, luni, Alexandru Rafila.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a precizat, luni, în contextul apariţiei unor materiale de presa privind centrala nuclearoelectrica Zaporojia, că sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal şi nu indica depasiri peste valorile normale. Totodată, CNCAN menţionează că măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii.

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de clarificări şi a precizat că „distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populaţia de până în 40 de ani NUMAI în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.