Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR: Totul e bine (?) când se termină cu bine

Am asistat în ultimele zile la o nouă gafă în comunicarea celor de la Uniunea Salvați România. Ca mulțumire pentru semnăturile care le permit înaintarea de candidați la alegerile parlamentare pe locurile pentru diaspora, useriștii au zis să dea o nouă dovadă că fac o altfel de politică.

Astfel, în schimbul celor 7000 de semnături necesare, Nicușor Dan & comp. le promiteau românilor plecați în străinătate că se vor ocupa să înainteze proiecte cu adevărat importante pentru aceștia, nu... concerte Fuego, cum s-a întâmplat până acum.  Cineva din echipa de gânditori ai USR și-a amintit probabil de glumele în care solistul își roagă mama an de an să-i împodobească bradul. Glumele pe seama acestuia au făcut deliciul publicului în urmă cu câțiva ani, așa că, probabil, gânditorii useriști au crezut că vor da lovitura cu următorul vizual:

content-image

Doar că, stupoare! Gluma nu a fost gustată nici de Fuego în persoană dar nici de majoritatea internauților. În răspuns la vizualul realizat de echipa USR, artistul declara:

„Observ cu stupoare că numele şi imaginea mea sunt atrase într-o dispută care nu ar trebui să mă privească în mod direct. Am ajuns cu poză şi cu nume pe un afiş pe care sincer nu-l înţeleg. De ce ar fi nevoie ca un om integru şi profesionist să facă apel la asemenea subterfugii, dornice de a stârni reacţii? Nu văd cum o platformă politică m-ar putea include pe mine şi muzica mea. În diaspora am cântat cu mare satisfacţie şi împlinire pentru că am putut aduce un pic de alinare celor plecaţi! (...) Iar dincolo de toate acestea, nu mi se pare în regulă să te folosești, la propriu, de numele și imaginea cuiva, care nu are legătură cu tine și ideile tale, pentru a câștiga un mandat timp de patru ani. Nu cred că e un start pe măsură. Personal, am știut mereu să-mi transmit gândurile și mesajele fără să apelez la cineva. E mai onest și mai principial să lupți cu armele proprii!”

Răspunsul acestuia precum și valul de critici din mediul online l-au împins pe Nicușor Dan până în punctul în care să-și ceară scuze publice, în direct la Antena 3:

„E o greșeală pe care a comis-o cineva din echipa de comunicare și ne-o asumăm. Mesajul pe care echipa voia să îl transmită a fost că oamenii din diaspora au nevoie de chestiuni serioase, dincolo de divertisment, au nevoie de echivalarea diplomelor, de informații de cum pot să își deschidă afaceri dacă se întorc în România. A fost o greșeală a celui care a făcut vizualul și a celui care a aprobat publicarea pe Facebook. Am greșit, ne-o asumăm, iar oamenii vor fi penalizați. Am aflat de două ore că s-a întâmplat acest lucru.”

Ca urmare a scuzelor publice, Fuego și-a șters postarea inițială de pe Facebook. Dar problema rămâne. Exponenți mai întâi ai curentului „noi nu facem politică”, transformat ulterior în curentul „noi facem o altfel de politică”, USR demonstrează totuși că nici lor nu le este străin un obicei ridicat la rang de artă de către alții și anume a te folosi de numele unor terți, fără acordul acestora, în scop electoral.

Printre cei nemulțumiți de maniera de a acționa a celor din USR se numără și fosta contracandidată a Clotildei Armand la Primăria Sectorului 1, Laura Chiriac, care susține într-o postare pe Facebook că USR nu este la prima abatere de acest fel, aruncată ulterior în brațele staff-ului de campanie.

„Dupa ce a trimis o scrisoare despre mine, imprimată în 20.000 de exemplare, plină de invective josnice și extremiste, demne de România Mare a răposatului Vadim Tudor, Clotilde Armand și-a cerut scuze și a dat vina pe staff-ul de campanie. După ce și-a bătut joc de imaginea unui om care nu îi greșise cu nimic, mult mai celebrul Fuego, Nicușor Dan dă vina pe staff-ul de campanie. Ne amintim și alte regrete. După ce presa a descoperit că dna Armand a condus o societate care a încasat de la stat 213 milioane de lei, pentru supravegherea unor lucrări care nu avuseseră niciodată loc, lidera USB a spus că regretă contractul. Atât.”

Lui Nicușor Dan i-au fost trecute rapid cu vederea astfel de gafe, în principal aducându-se în discuție argumentul lipsei de experiență politică. Dar, să nu uităm că, același Nicușor ne anunța în campania de la locale că „luptă pentru București de 10 ani.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.