Parlamentarii Uniunii Salvați România simt deja primele neplăceri ale statutului de nou-veniți în Parlament. Potrivit unor surse parlamentare, negocierile pe sub masă purtate de PSD și PNL lasă USR fără poziții importante.
USR și-a stabilit deja liderii de grup din Parlament. La Camera Deputaților, liderul grupului USR va fi președintele Nicușor Dan, iar la Senat lider va fi vicepreședintele Cristian Ghica. În Biroul Permanent al Camerei Deputaților, USR urmează să aibă și un secretar, iar ședința pentru desemnarea acestuia este în plină desfășurare la grupul USR.
Vezi și: DECIZIE: PSD pierde ZECI de aleși locali. Nume celebre pe listă
Marți dimineața, Nicușor Dan a părăsit ședința liderilor de grup din Camera Deputaților, în semn de protest față de înțelegerile între celelalte partide, considerate lipsite de onestitate.
Potrivit surselor parlamentare, În Camera Deputaților, USR ar urma să preia președinția Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, dar și președinția Comisiei pentru egalitatea de şanse. Celor două funcții li se vor adăuga alte câteva de vicepreședinți.
Comentează