Echipa UTA Arad a dispus joi, pe teren propriu, scor 1-0, de formaţia ploieşteană Petrolul, într-un meci din grupa B a Cupei României, scrie news.ro.
Arădenii au avut prima mare ocazie a partidei, în minutul 30, când David Barbu a scăpat în careul ploieştean, talonat de Onguene, însă portarul Krell l-a blocat. După numai trei minute, însă, gazdele au deschis scorul, prin Valentin Costache, care a finalizat după o acţiune a lui Tzionis.
Arădenii au fost aproape de majorarea avantajului în minutul 54, la lovitura de cap a lui Benga, scoasă de Krell.
Ploieştenii au egalat în minutul 78, printr-un jucător intrat la pauză, Marian Chică-Roşă, şi UTA Arad – Petrolul Ploieşti s-a încheiat 1-1.
În clasamentul grupei B conduce Universitatea Craiova, cu trei puncte, urmată de FCSB, tot trei puncte, despărţite însă de golaveraj. Petrolul şi UTA îşi împart locurile 3-4, cu câte un punct.































Comentează