Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Va fi haos în București: sindicaliștii STB protestează după ce sute de angajați au fost concediați în Săptămâna Mare

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) protestează joi, între orele 13:00 -17:00, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA din B-dul Dinicu Golescu, nr. 1. Conform unui comunicat al organizaţiei, protestul este organizat ca urmare a "abuzurilor conducerii societăţii privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Patimilor", pe motiv că aceştia au solicitat public respectarea CCM STB SA, condiţii de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranţa şi confortul călătorilor.

De asemenea, sindicaliştii atrag atenţia asupra neimplicării conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate. "Având în vedere "genocidul social" generat de către conducerea societăţii chiar în Săptămâna Patimilor, din solidaritate cu membrii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) şi în sprijinul mişcării sindicale la nivel naţional, şi-au anunţat participarea sindicalişti din cele mai importante oraşe din România: Braşov, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB), speră caprin acest protest, decidenţii să înţeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerinţele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calităţii transportului public local, în defavoarea cetăţenilor", se mai spune în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.