Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Va relua Rusia testele nucleare? Dmitri Peskov vine cu precizări după declarațiile lui Vladimir Putin

anews.com.tr
peskov

Scopul revocarii ratificării de către Rusia a Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare (CTBT) ar fi acela de a plasa Moscova pe picior de egalitate cu Statele Unite, nu de a semnala intenţia de a relua testele, a declarat vineri Kremlinul, informează Reuters, conform news.ro.

Vladimir Putin a declarat joi că Rusia ar putea analiza revocarea ratificării CTBT, iar la scurt timp după aceea, preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, anunţat că parlamentarii vor lua în considerare rapid această problemă.

Atât Rusia, cât şi Statele Unite au semnat CTBT. Moscova l-a ratificat, însă Washingtonul nu.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat despre comentariile lui Putin la briefingul de presă de vineri. "Ce a vrut să spună preşedintele? S-a referit în primul rând la nevoia de a aduce situaţia de facto la un numitor comun. Cu mult timp în urmă, am semnat şi ratificat, dar americanii nu au ratificat", a spus Peskov. "Pentru a aduce situaţia la un numitor comun, preşedintele a permis posibilitatea de a revoca această ratificare. Volodin şi-a declarat disponibilitatea de a face tocmai asta. Aceasta nu constituie o declaraţie de intenţie de a efectua teste nucleare", a precizat Peskov.

Rusia şi Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare. Ambele ţări şi-au exprimat regretul cu privire la revocarea tratatelor de control asupra armamentelor, care urmăreau să încetinească cursa înarmărilor din timpul Războiului Rece şi să reducă riscul unui război nuclear.

Pe fondul crizei declanşate de conflictul din Ucraina, preşedintele Vladimir Putin a anunţat în februarie că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START - un acord semnat în 2010 care limitează numărul de focoase nucleare strategice desfăşurate de Rusia şi SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.