'Vă spun cinstit că am văzut contractul în dosarul de la DNA' - Vlad Voiculescu intervine în scandalul Pfizer înainte de moțiunea anti-Ursula von der Leyen

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-07-2025 22:17

Actualizat: 10-07-2025 01:17

Article thumbnail

Sursă foto: universul.net

Europarlamentarul Vlad Voiculescu (USR) este de părere că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trebuia să facă publice mesajele cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, principalul lucru care i s-a reproşat în moţiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene şi asupra căreia Parlamentul European se va pronunţa joi.

Voiculescu, care a fost ministru al sănătăţii în timpul pandemiei de COVID-19, a apreciat, pe de altă parte, că "este întotdeauna uşor să judeci la rece o soluţie pe care cineva a trebuit să o găsească atunci când lucrurile erau foarte fierbinţi".

"Nu ştiu dacă fiecare negociere ar trebui purtată cu minuta lângă, se poate discuta dacă trebuiau să existe discuţii pe WhatsApp, pe SMS, nu ştiu cum le-au purtat, dar pe fond, (...) ce ai la finalul acestor demersuri, care sunt aproape naturale într-o negociere, ai un contract. Şi a fost acel contract bine negociat? A fost transparent măcar faţă de cei care trebuiau să ia decizia, cred că asta este întrebarea de fond", a declarat Vlad Voiculescu într-un briefing pentru jurnalişti români, conform AGERPRES.

Întrebat dacă Ursula von der Leyen a spus adevărul atunci când a afirmat, luni seară, în plenul PE, că "oricine susţine că nu cunoştea contractul (pentru achiziţia de vaccinuri anti-COVID) minte", el a răspuns afirmativ.

Voiculescu: 'Vă spun cinstit că eu am văzut contractul în dosarul de la DNA'


"Vă spun cinstit că eu am văzut contractul în dosarul de la DNA. Contractul pentru vaccinuri a fost cunoscut premierului şi respectiv omului desemnat de statul român în acel comitet care a fost format din câte un reprezentant al fiecărui stat. Dar a fost un reprezentant al României, un angajat al MApN, al Institutului Cantacuzino, care a fost numit de către Guvernul României", a declarat Voiculescu.

Fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu este urmărit penal, din decembrie 2023, în dosarul vaccinurilor anti-COVID, alături de Ioana Mihăilă, fost ministru USR al sănătăţii, şi fostul premier Florin Cîţu.

El a declarat că se poate discuta dacă a fost normal ca doar premierul să aibă acces la contract.

"Guvernul României a avut acces prin premier, atât. Nu e firesc, din punctul meu de vedere, se poate discuta dacă nu cumva deciziile ar fi trebuit luate în guvern. Dar da, premierul României, cu siguranţă şi preşedintele, au avut acces la contract, au putut decide ce cantităţi cumpără şi nu a fost nimic impus de la nivel european", a dat el asigurări.

"În alte părţi a fost diferit, în alte ţări a fost fie ministrul sănătăţii, fie o persoană desemnată chiar din afara guvernului, care raporta mai departe", a explicat eurodeputatul USR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri