Echipe mobile de vaccinare se vor deplasa în 15 localităţi din judeţul Olt în care vor fi amenajate spaţii pentru procesul de imunizare, a anunţat vineri Instituţia Prefectului Olt, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Măsura urmăreşte facilitarea accesului populaţiei la vaccinare anti-COVID pentru un număr cât mai mare de persoane şi a fost stabilită în urma unei întâlniri între reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean Olt şi unităţilor administrativ-teritoriale.
"Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi pentru susţinerea ritmului de vaccinare, în 15 localităţi din judeţul Olt - Crâmpoia, Cungrea, Mihăeşti, Osica de Sus, Ianca, Iancu Jianu, Brastavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Piatra-Olt, Tia Mare, Dobrosloveni, Izbiceni, Vădăstriţa şi Vulpeni - vor fi amenajate spaţii pentru procesul de vaccinare. Vaccinarea va fi efectuată prin intermediul unor echipe mobile arondate unui centru fix de vaccinare din judeţ", precizează sursa citată.
Aceste puncte de vaccinare vor funcţiona de luni până vineri, opt ore pe zi, în intervalul orar 9,00-17,00, în funcţie de solicitări.
În punctele de vaccinare din localităţile menţionate se va administra ser Pfizer BioNTech.
Pentru această campanie nu este necesară programarea prealabilă în platforma de vaccinare, imunizarea realizându-se pe baza listelor cu persoanele care se vor vaccina în ziua respectivă, întocmite de către autorităţile locale.
În ce priveşte vaccinarea în centrele comunitare existente, se va operaţionaliza câte un nou flux pentru administrarea serului.
Vaccinare cu echipe mobile în 15 localităţi din Olt
București
6°C
Articole Similare

10
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
10

30
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
30

144
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
144

2.638
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
2.638

59
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
59

36
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
36

66
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
66

1.245
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.245

142
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
142

7.258
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
7.258

3.962
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
3.962

1.114
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.114

2.465
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.465
















Comentează