DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea deveni o condiție pentru a intra pe teritoriul Australiei

www.operationworld.org
australia

Australia va solicita probabil persoanelor care doresc să intre pe teritoriul său să se fi vaccinat în prealabil împotriva COVID-19, a anunţat marţi un oficial australian care a oferit detalii despre cum ar putea arăta noul standard sanitar în viitor, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Nicio decizie finală nu a fost luată cu privire la restricţiile care vor intra în vigoare odată ce un vaccin contra coronavirusului va fi disponibil pe piaţă, a dat asigurări ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt. Oficialul a lăsat însă să se înţeleagă faptul că cerinţa pentru intrarea pe teritoriul ţării ar putea fi ori o carantină strictă de două săptămâni, ori vaccinarea.

La rândul său, directorul companiei aeriene australiene Qantas a indicat că aceasta va impune vaccinarea prealabilă a pasagerilor care efectuează zboruri internaţionale. "Avem în vedere schimbarea termenilor şi condiţiilor pentru călătorii internaţionali, să le spunem că vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a se urca în avion", a declarat luni seara directorul executiv al companiei, Alan Joyce, pentru postul de televiziune Channel Nine.

"În ceea ce priveşte zborurile interne va trebui să vedem ce se întâmplă în cazul COVID-19, dar pentru călătorii internaţionali care sosesc în Australia şi pentru persoanele care părăsesc ţara credem că este o necesitate", a adăugat CEO-ul.

La rândul său, Hunt a afirmat: "Ne aşteptăm ca persoanele care vin în Australia în timp ce COVID-19 rămâne o boală gravă la nivel mondial să fie ori vaccinate, ori plasate în izolare".

Australia şi-a închis graniţele începând din martie în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii pandemiei de coronavirus. În consecinţă, câteva zeci de mii de australieni au rămas blocaţi în străinătate, guvernul permiţând întoarcerea doar a unui număr limitat de cetăţeni în fiecare săptămână.

Citește și: Taiwanul începe producția de submarine pe teritoriul său, în contextul tensiunilor tot mai mari cu Beijingul

Această politică de izolare pare să fi dat roade deoarece Australia a înregistrat de la începutul pandemiei doar 907 de decese la puţin peste 27.800 de cazuri de infectare.

Într-un moment în care dezvoltarea vaccinurilor pare să se accelereze, Hunt a sugerat că australienii ar putea începe să se vaccineze din martie.

Între timp, CEO-ul Qantas a declarat la rândul său că se aşteaptă ca vaccinarea obligatorie pentru urcarea într-un avion să fie o măsură care se va răspândi în lumea transportului aerian, aşa cum guvernele şi companiile aeriene au în vedere în prezent, a spus el, prin introducerea carnetelor electronice de vaccinare.

Alte companii aeriene importante consideră însă că este prea devreme pentru a se putea ajunge la o concluzie cu privire la cerinţele de călătorie pe cale aeriană odată ce un vaccin va fi disponibil pe scară largă.

"Nu avem niciun plan concret de a face un anunţ în acest stadiu cu privire la vaccin deoarece acesta se află deocamdată în curs de dezvoltare şi va fi nevoie de timp pentru a fi distribuit", a declarat pentru AFP un responsabil din cadrul Korean Air.

Japan Airlines a indicat, de asemenea, că nu intenţionează să ceară călătorilor străini să se vaccineze, solicitând deocamdată "pasagerilor să respecte regulile ţării de destinaţie, cum ar fi testarea".

Afectată sever de reducerea bruscă a traficului aerian din cauza epidemiei, ca orice altă companie aeriană din lume, Qantas a disponibilizat 8.500 de angajaţi şi a ţinut la sol peste 200 de avioane.

Mai multe companii s-au prăbuşit total din cauza pandemiei, inclusiv Virgin Australia, LATAM şi Flybe, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.